S-au dat 4 pasi inapoi, apoi au tras

Jinga Constantin

nascut la 5 februarie 1969 la Timisoara, student la Filologie (1989), student la Teologie (1995), impuscat in piept, grad 2 de invaliditate

Joi 14 decembrie 1989 aveam cursuri dupa-masa, de la ora 16. O colega care locuia in Calea Sagului ne-a intrebat daca am auzit ca "e revolutie in oras", pentru ca ea, trecind prin Piata Maria, a observat ca la Biserica Reformata sint oameni adunati. Aceeasi colega a venit a doua zi, 15 decembrie, cu amanunte: stia ca e vorba de niste tulburari legate de "un popa ungur", dar oamenii din tramvaiul cu care venise la scoala vorbeau despre "revolutie".

In seara de 16 decembrie o prietena care era internata la spitalul de copii cu copilul ei bolnav mi-a telefonat spunindu-mi ca in oras au loc evenimente importante. Primele ei cuvinte, la telefon, au fost: "Mai, cred ca a venit clipa cea mare". Mi-a spus ca strada e plina de camioane militare, ca dinspre Piata Maria se aud zgomote si oameni scandind "Libertate", "Jos dictatura", "Jos Ceausescu".

In 17 decembrie eram de serviciu la cantina Universitatii. M-am dus prin Piata Maria, inainte de ora 7 dimineata. Era plin de militari, iar pe strazile laterale erau TABuri si masini de pompieri. Magazinele aveau geamuri sparte, la fel ca si regionala CFR. Pe tot drumul am vazut lozinci si insemne comuniste distruse. Strada era foarte animata pentru acea ora.

La cantina, pina la prinz, am fost blocati inauntru. Puteam vedea sediul militiei din Complex devastat. In jurul cantinei erau citiva barbati civili care nu ne dadeau voie sa iesim. In jurul orei 11 a trecut prin apropiere o coloana de manifestanti dinspre care la un moment dat au venit doi oameni carind in brate pe un al treilea, plin de singe pe fata. Voiau probabil sa-i acorde primul ajutor, dar civilii amintiti mai sus nu le-au permis accesul in cantina. La interval de citeva minute (un sfert de ora) coloana de manifestanti a fost urmata de o trupa de scutieri in pas alergator. La ora prinzului au venit colegii la masa si am facut o mica sedinta in care am discutat ca acum ar trebui sa profitam de ocazie si sa punem mina pe statia de radio si pe tipografie. Colegii, veniti din afara, spuneau ca lucrurile, chiar daca au amploare, se desfasoara haotic. Simteam nevoia unei initiative precise, a unui plan, a ceva concret. Altfel, totul risca sa se intimple ca la Brasov. Am discutat destul de aprins; ei au plecat in jurul orei 15.

Eu am plecat de la cantina in jurul orei 17, spre spitalul de copii. Nu mergea nici un mijloc de transport, asa ca am fost nevoit s-o iau pe jos. Orasul era intesat de militari si survolat de un elicopter.

Am fost la Catedrala. Centrul era plin de oameni, dar nu se intimpla nimic concret. Adevarul este ca unii dintre ei erau in stare de ebrietate si consumau sampanie, se manifestau zgomotos in comparatie cu ceilalti. In jurul orei 18,30 s-a format un grup de 100-200 de oameni in fata primariei, care a manifestat acolo. Au fost alungati de o trupa de scutieri. La atacul acestora manifestantii au ripostat strigind "fara violenta". Grupul a luat-o spre podul Mihai Viteazul. Am mers apoi pina in fata Universitatii. Aici ne-am scindat. O parte si-au continuat drumul spre podul Decebal, alta s-a intors in Centru pe podul de la Maria. Cind am ajuns in Centru am fost oarecum dezamagit. Am avut senzatia ca, totusi, sint prea multi oameni care inca ezita. Intre timp, dinspre podul Decebal s-au auzit focuri de arma si am vazut trasoare pe cer. La un moment dat, desprinsi de grup, am luat-o spre strada Piatra Craiului. Aici am vazut magazinul de materiale sportive spart si tigani incarcati cu pachete. Nu mi-a venit sa cred. La intersectia dintre Piatra Craiului si Bd. Republicii, mai precis de-a lungul bulevardului Republicii intre magazinul Hebe si magazinul de electrice, era un cordon de militari care bloca accesul spre Centru. Mentionez ca pe bd. Republicii nu era nimic devastat iar militarii erau dispusi astfel incit n-aveau cum sa vada ce se intimpla dupa colt. Militarii erau dispusi cam ciudat, pe doua rinduri dar, daca cei din spate ar fi tras primii loviti ar fi fost cei din primul rind. Printre cei din primul rind am observat un militar cu grad de fruntas care parea insa a avea cel putin 30 de ani. Contrastul intre el si ceilalti (18-20 ani) era izbitor. Cineva a incercat sa stea de vorba cu militarii. S-a apropiat de ei si, calm, a incercat sa-i informeze despre ce se intimpla in oras, ca oamenii manifesta impotriva dictaturii si pentru o viata mai buna, ca cei care manifesta sint oameni de rind, frati, parinti ai celor care acum fac armata etc. La un moment dat, comanda a fost luata de un ofiter (cadru) mai scund, care le-a ordonat sa se dea 4 pasi in spate, sa se aseze in pozitie de tragere si sa deschida foc. La prima rafala am crezut ca sint gloante oarbe, dar am vazut pe cineva cazind. In clipa urmatoare am sarit peste prietena mea s-o trintesc la pamint dar, cind eram jos, eram deja impuscat. Mentionez ca nu am vazut sa se traga din alte directii decit dinspre militari. Am vazut focul la gura tevii si armele indreptate in plan orizontal, clar inspre noi. S-a tras fara somatie si fara foc de avertisment. Eu am intrat in soc hemoragic (aveam hemoragie interna foarte puternica) astfel ca am fost dus mai intii la spitalul de copii de patru oameni, dintre care unul era ranit la mina. De acolo am fost dus cu o salvare la spitalul judetean. In salvare am fost la un loc cu o femeie si cu o fetita, amindoua ranite, din cite am inteles, in acelasi loc ca si mine. Deci in grup erau si copii! La spitalul judetean au crezut ca sint mort si la un moment dat am avut impresia ca vor sa ma duca la morga. M-au luat niste brancardieri care, la indemnul unui medic de a ma trimite la sectia de chirurgie toraco-cardiaca, au inceput sa ma plimbe prin spital. Prietena mea a aflat ca sectia toraco-cardiaca nu e in spitalul judetean ci la Victor Babes, si i-a determinat pe brancardieri sa revina cu mine jos. Deci brancardierii aceia nu stiau ca sectia respectiva nu este in spitalul judetean. Un medic care ii cunostea pe parintii mei m-a recunoscut dupa nume si a chemat imediat o salvare care m-a dus la spitalul Victor Babes, unde am fost ingrijit exemplar. In protocoalele care se intocmesc la internare toti ranitii au fost consemnati ca impuscati - imi amintesc replica unui medic: "trece impuscat, sa se stie ce au facut criminalii astia".

In 19 decembrie medicii de la Victor Babes s-au opus ca noi, cei raniti, sa fim interogati de securitate. Nu au permis nici accesul agentilor la fisele noastre. Agentii au plecat amenintind si ne-au anuntat ca avem statut de detinuti. Dar au plecat si n-au mai revenit. In 20 decembrie, orasul era liber.

24 iulie 1995

Sinteza Parchetului Militar despre revolutie:

"Dosar nr. 362/P/1991 - privind evenimentele ce au avut loc la intersectia Bd-ul Republicii cu strada Paris, in ziua de 17 decembrie 1989.

In zona amintita au actionat un detasament de la UM 01121 Timisoara sub comanda maiorului Grigore Vlad si un detasament de militari din formatiunile militie-securitate. Pe fondul devastarii unor magazine s-a facut uz de arma in zona. S-au semnalat de catre martori si unele persoane mature echipate in uniforme militare, fara insemne, care au deschis focul cu pistoale-mitraliera cu pat rabatabil.

Urmare uzului de arma, s-au inregistrat 2 morti si 9 raniti. Desi marea majoritate a celor raniti declara ca s-a tras dinspre cordoanele de militari, unii precizeaza ca s-a tras si din alte directii si de pe blocuri (declaratiile civililor Petroiu Spiridon si Herlea Floarea)".

Nota: Oare declaratiile cum ca s-a tras din alte directii nu sint diversiuni menite sa-i scape pe vinovati de raspundere? Petroiu Spiridon si Herlea Floarea nu au fost raniti in revolutie.