Revolutia dupa gratii

Marius Mioc

nascut in 23 iulie 1968 la Timisoara, student la Facultatea de Mecanica (1989), arestat si batut. Autorul acestei carti.

16 decembrie 1989: Pe la ora 8 seara plec de acasa cu gindul sa ajung la discoteca de la Casa Studentilor. In tramvai aud cum se vorbeste ca in Piata Maria s-a adunat lume. Stiam de cazul Laszló Tökes, aflasem ca si cu o zi inainte se adunase lume in jurul casei sale si devin curios. Cobor in Piata Maria si ma amestec in multime. Oameni tacuti, unii cu luminari in mina. Am convingerea ca din aceasta manifestatie ar putea iesi ceva serios. N-om fi noi, romanii, cel mai bleg popor din estul Europei!

Un tinar vorbeste in fata casei lui Laszló Tökes: "Avem informatii ca vor veni pompierii. Noi nu silim pe nimeni sa stea aici. Cei care vor sa plece, pot pleca".

Dupa citeva minute, la geam apare Laszló Tökes (pe atunci nu ii cunosteam figura). "Sint in siguranta", spune. "Jos minciuna!" raspunde multimea.

Cineva va striga ca vin studentii. Zvonul respectiv da curaj oamenilor. Racnesc cit pot: "Jos Ceausescu!". Se scandeaza diferite lozinci. Circulatia tramvaielor este blocata.

Apare un grup de militieni. La vederea acestuia multimea (200-300 persoane) are un moment de deruta. E anormal ca 2-300 de oameni sa se teama de 10 militieni si totusi asa era. Uniforma de militian isi pastra inca un prestigiu total inoportun in conjuctura respectiva. Sint necesare actiuni pentru revenire la normalitate. Se striga "lasii!" catre cei care se retrasesera; "Uite citi sintem noi si citi sint ei!". Linga un magazin alimentar erau doua lazi cu sticle goale de lapte - numai bune de aruncat in militieni. Ma aprovizionez si eu de acolo. Panica multimii a incetat. Militienii sint tratati cu sticle zburatoare si cu epitetul "hotii!". Citiva manifestanti se duc sa discute cu ei. Apoi se striga sa nu se mai arunce cu sticle. Se opreste aruncarea sticlelor iar multimea scandeaza catre militieni "uniti-va cu noi!". Militienii sint pasnici. S-au rasfirat in linie in dreptul strazii Timotei Cipariu dar se poate trece printre ei. Ma duc sa vorbesc cu unul dintre ei. Il intreb ceva de genul: "ce cauta aici?". Raspunde: "Ba mucea, ai facut armata?". Adica, intr-un fel se scuza: a primit si el niste ordine.

Referirea la armata nu e prea convingatoare pentru mine. Ca student, mi-am facut stagiul militar cu termen redus, la Caransebes. Aici existau doua reguli de baza: spertul si pilele. Spre sfirsitul stagiului militar ofiterii isi pierdusera autoritatea asupra noastra, a t.r.-istilor. Imi amintesc de pilda cum comandantul nostru de companie, fiind suparat, ne-a dat intr-o noapte, ca sa ne pedepseasca, ordinul: Companie, pe platou adunarea! Nu ne-am dus pe platou. Ne era somn si aveam chef sa dormim. Domnul capitan a repetat de citeva ori ordinul dar, vazind ca nu-l baga nimeni in seama, pina la urma a fraternizat cu noi, ostasii: adica, de buna voie si nesilit de nimeni a renuntat la ideea lui initiala de a ne scoate pe platou.

Cele 9 luni de catanie mi-au format convingerea ca in armata romana fraierii executa ordinele, smecherii trag chiulul cit pot. Oricum, comandantului suprem i se raporteaza ca pregatirea armatei e foarte buna iar disciplina exemplara. Nu am mai explicat toate acestea militianului. Ar trebui sa le stie si el.

Ma gindesc la Brasov 1987. Miscarea de acolo a fost un foc de paie si acest lucru nu trebuie sa se repete. Incerc sa impun printre strigaturile multimii lozinca "si miine sa venim!". Gasesc citiva demonstranti care ma inteleg (unul incearca sa lanseze o noua lozinca care-mi place: "Asta-i inceputul!"), dar totusi lozinca mea nu capata popularitatea pe care as fi dorit-o.

Se scandeaza "Libertate!", se cinta "Hora Unirii". Un tinar striga: "In piata asta a fost omorit Gh. Doja. Aici va muri si Ceausescu!".

Multimea crescuse numeric. Unii vin cu propunerea sa mergem la Consiliul Judetean. Se pare ca o parte a demonstrantilor a si plecat intr-acolo.

Apar masini de pompieri si apoi militari cu scuturi. Oamenii sint alungati de linga locuinta lui Tökes si se regrupeaza la podul care face legatura din Piata Maria spre Centru. O vreme situatia e stationara. Lantul de militari se afla in Piata Maria, unde se despart tramvaiele 1 si 6. Intre grosul multimii si militari e o distanta destul de mare. Citiva demonstranti striga lozinci si se agita, insa majoritatea oamenilor se poarta ca simpli spectatori.

Lantul de ostasi incepe sa inainteze batind cu bastoanele in scuturi. Oamenii intra in panica. Ostasii inainteaza pina peste pod separind multimea in doua. O parte a demonstrantilor se afla pe splaiul Tudor Vladimirescu, iar grupul in care ma aflu (sub 100 de persoane) e linga capatul dinspre Centru al podului.

Incep sa merg din om in om sa spun ca a doua zi sa ne adunam iar in Piata Maria. O femeie ma intreaba la ce ora si atunci hotarasc ora 5 dupa masa. Ma gindesc sa raspindesc vestea la cit mai multa lume. Fac un ocol ca sa ajung la cei de pe Tudor Vladimirescu, iar apoi colind strazile. Orice trecator intilnesc, ii spun: "miine la 5 dupa-masa adunare in Maria". O batrina imi da ideea sa merg la gara, ca acolo e multa lume. Merg la gara, unde anunt in hol si pe peron. Ies din gara, soptesc parola la doua grupuri care erau in fata garii. Cind trec strada vad ca doi militieni fug spre mine. O iau la fuga dar am ghinion sa-mi iasa in fata alti militieni si sint prins. Sint bagat intr-o cladire de pe bd. Republicii, unde iau primele scatoalce. Ma perchezitioneaza si-mi gasesc carnetul de student - deci trebuie sa recunosc cine sint. Ma gindesc ca voi fi exmatriculat de la facultate.

Cu o dacie sint dus la Militia Judeteana. Sint dus la beci si mi se porunceste sa stau in genunchi si cu miinile la ceafa, alaturi de alti arestati. Un militian (1) are grija sa-i loveasca pe cei care nu stau in pozitia corecta. Initial, ma pun linga doua fete. Un militian striga la mine: ce-i, ma, vrei sa le futi?"

Pe rind sintem chemati sa dam declaratii sumare (numele, locul nasterii, parintii). Ma intreaba cum am fost arestat. Raspund: "Treceam pe linga gara si am vazut doi militieni fugind dupa mine. M-am speriat, am luat-o la fuga, dar m-au prins". "Cine m-a prins?" sint intrebat. "Astia", spun, si primesc o lovitura de baston: "Nu se zice astia, se zice organele de ordine".

Sint dus in alta celula. Unii sint bandajati la cap, au singe inchegat pe haine, la cap sau la nas. Linga mine un om imi zice: "Nu mai pot. Au sarit cu picioarele pe mine. Cred ca mi-au rupt coastele". Ma roaga ca la eliberare sa-l duc pina la un prieten. O femeie plinge isteric. Declara militienilor ca nu-si poate stapini nervii, ca a mai fost internata la Gataia. Mai tirziu va veni un doctor care o va lua si ii va spune ca o va interna. Dupa un timp femeile sint duse in alta celula. Un ostas aflat in permisie tot cere sa fie anuntata garnizoana despre soarta lui. Un maistru militar e ferm convins ca vom fi eliberati pina dimineata. Ne tot povesteste cum il va bate pe unul dintre militieni, pe care il intilneste des la Casa Armatei. Spre dimineata, in loc sa fim eliberati sint adusi noi arestati. Acum stam ca sardelele.

17 decembrie: Dimineata sintem scosi in curte si incolonati. Un om zace pe iarba cu fata in jos, nemiscat. Va veni o salvare sa-l ia. Ni se tine o cuvintare. Sintem informati ca au murit 4 militieni, 1 ofiter de graniceri si 2 ostasi (informatie falsa). Bineinteles, noi sintem vinovati. Sintem bagati intr-un camion si dusi la inchisoarea din strada Popa Sapca. Aici ni se iau obiectele de valoare si banii.

Mergem apoi intr-o incapere in care sint 30 de paturi, dispuse pe cite 3 nivele, o masa, 2 banci si un W.C. Ni se interzice sa folosim paturile de pe nivelele superioare, dar nu respectam interdictia.

Dorm citeva ore, apoi sintem scosi in hol. Elevii si studentii sint separati de restul. Alaturi de alti studenti, sint dus intr-o baie. Starea de spirit e foarte proasta, toti sint abatuti. Unii incep sa povesteasca cum au fost arestati - in mod cu totul intimplator, se intorceau de undeva, n-au nici o legatura cu manifestatiile. Sintem suspiciosi unii cu altii, nu se stie care dintre noi e informator. Se fac glume despre cuierele marca "Philips" existente in baie. Se vorbeste despre bataia care ne asteapta la ancheta.

Dupa citeva ore pe geam se vede un elicopter. Auzim vuietul multimii si impuscaturi. Facem presupuneri: gloante oarbe sau adevarate? Se trage in aer sau in oameni? Citiva discutam despre perspectivele ca manifestatiile sa se extinda si in alte orase, despre ce or fi spunind posturile de radio straine.

Spre seara primim si mincare. Tot seara intra la noi doi insi. Unul arata spre mine si zice: "ia noteaza-l pe asta!", iar apoi, catre mine: "ce cautai aseara cu parul in mina?". In timpul ostilitatilor din Piata Maria, avusesem o vreme in mina o creanga rupta dintr-un copac. Ma gindesc ca am fost filmat, dar raspund ca n-am avut nici un par. Tipul ma intreaba cum ma cheama, unde am fost arestat, unde stau. Cind afla unde stau isi da seama ca sintem vecini. Pleaca fara sa mai insiste cu intrebarile.

Pentru noapte am fost dusi iar in incaperea cu 30 de paturi, unde dormim cite doi intr-un pat.

18 decembrie: Luni am inceput sa ne cunoastem mai bine, sa discutam diferite lucruri (inclusiv politica). Spunem bancuri. Vin cu ideea sa jucam mima. Din cei vreo 60 de insi citi eram in incapere, gasesc cu greu citiva dispusi sa joace, dar odata jocul inceput va atrage atentia intregii camere. Pe rind, sintem scosi la ancheta. Imi vine si mie rindul. Sint doi anchetatori din care numai unul imi vorbeste. Imi spune sa recunosc tot, pentru ca ei oricum vor scoate totul de la mine.

Ca sa scap basma curata nascocesc o poveste cum ca ma intorceam de la varul meu din cartierul Ronat. E cam trasa de par povestea, distanta de la Ronat la Fabric este cam mare pentru a fi parcursa pe jos, dar alt mod de a justifica prezenta mea in zona garii n-am gasit. Tipul nu ma crede. Imi cere tot felul de amanunte: pe ce traseu am mers, in ce pozitie se afla soneria la casa varului meu? Ma intreaba ce cautam la Consiliul Judetean. Eu nici nu fusesem acolo. Ma ameninta ca ma vor atirna cu capul in jos. Sint lovit cu bastonul de cauciuc peste picioare. Pina la urma scriu totusi declaratia cum vreau eu.

La sfirsit, anchetatorul va spune gardianului care m-a adus sa ma izoleze de ceilalti.

Gardianul ma duce totusi inapoi in vechea incapere. Povestesc celorlalti despre ancheta. Ma gindesc ca Securitatea va verifica la Ronat. In celula erau si doi tiganusi analfabeti. Imi spun ca ei ar putea fi eliberati inaintea mea si ca nu sint oamenii securitatii. Soptesc la urechea unuia povestea cu Ronatul si ii spun ca daca iese mai repede din puscarie sa telefoneze la mine acasa si sa transmita povestea. Il intreb apoi ce a inteles - nu a inteles nimic. Ma hotarasc sa spun povestea si unui muncitor (Victor Burghelea) care avea urme de bataie - deci nu e omul securitatii.

19 decembrie: Dimineata, pentru o jumatate de ora sint izolat intr-o celula din care pot vedea poarta inchisorii. Numai citiva metri ma despart de libertate! N-am timp sa ma gindesc mult la asta caci voi fi urcat intr-un camion si dus inapoi la militie (pe bd. Leontin Salajan). Aici ma ancheteaza un tip tinar (2). Se incepe cu pregatirea psihologica. Ei nu vor sa ma bata, de ce ii oblig? Reiau povestea cu Ronatul. Sint intins pe burta si batut peste talpi, picioare, spate, miini. Racnesc cit pot. Ma prefac lesinat. Arunca apa peste mine. Un locotenent-colonel ii face observatie anchetatorului pentru ca mi-a spart buza. Ancheta reincepe. Mi se spune ca exista raportul a doi securisti care m-au arestat si care m-au auzit spunind lumii sa vina a doua zi la Maria, la ora 8. Remarc ca ei nu cunosc exact ce spusesem. Incep sa scriu declaratia despre parinti, rude in strainatate. Trag de timp cit pot - scriu cit mai incet. Ajung la episodul cu Ronatul - nu ma mai pot intelege cu anchetatorul. Imi spune sa fac genoflexiuni. Am de ales: bataie plus genoflexiuni sau bataie fara genoflexiuni. Aleg ultima varianta. Ancheta continua. De zeci de ori sint intrebat aceleasi lucruri: "Nu ma intereseaza ce ai spus, stiu foarte bine ce ai spus, ma intereseaza de ce ai spus", zice anchetatorul. Imi sugereaza chiar sa declar ca Maria e o femeie la care voiam sa merg. Tactica de a ma face sa marturisesc incetul cu incetul. Dupa o noua runda de bataie ma prefac iar lesinat. O persoana care intrase in camera se preface ca imi da cu piciorul in cap. Instinctiv ma feresc. "Da-l dracului ca are reactii", zice. Anchetatorul imi pune catusele foarte strins. Mi se umfla incheieturile si mi se invinetesc miinile. Locotenent-colonelul care a mai trecut pe acolo zice sa mi se scoata catusele. Anchetatorul nu se grabeste. Pina la urma mi le slabeste totusi, dar dupa 2-3 minute iar le stringe. Ca sa scap zic ca trecind prin fata garii, cineva dintr-un grup mi-ar fi spus mie sa vin a doua zi la Maria. Scriu declaratia. Dupa un timp anchetatorul zice ca a vorbit la telefon cu cei care m-au filat si ca am fost vazut oprindu-ma la doua grupuri de oameni. Cedez psihic. Ma gindesc: cit sa mai iau bataie? O zi-doua ar fi suportabil, dar ancheta poate dura o luna sau un an. Daca Ceausescu pica n-are rost sa iau bataie, iar daca nu pica, o sa incerc sa dreg situatia ulterior. Recunosc ca am indemnat lumea sa vina a doua zi in Piata Maria, dar ma gindesc ca nu e bine sa spun ca am fost acolo chiar de la inceput (pe atunci, credeam ca revolutia a inceput doar dupa ce am ajuns la casa lui Laszló Tökes. Ulterior am aflat ca un grup de demonstranti plecase din Piata Maria inainte de a ajunge eu acolo). Pretind ca am ajuns in Piata Maria mai tirziu decit in realitate. In timp ce scriu declaratia, un tip cu haina de piele imi zice: "Prea bun e Ceausescu cu voi. Trebuia de la inceput sa dea ordin sa se traga. Ai vazut ca tot noi sintem mai tari? Care cum misca - ingeras".

Este deja seara. Sint dus in celula. Aici, vorbind cu ceilalti arestati, aflu ca pe bulevardul 23 August, la ora la care am pretins ca am trecut pe acolo, era scandal. Imi zic: acum am recunoscut ceea ce ma invinuiau si totusi ei stiu ca am mintit. Daca iar ii mint cine stie ce isi inchipuie ca ascund.

20 decembrie: Dimineata sint dus in fata altor doi anchetatori. Din nou se incepe cu pregatirea psihologica. Unul din tipi imi zice ca e cunoscut in toate puscariile din Romania. Ma indeamna sa recunosc totul, ca oricum n-o sa rezist. Le spun cum a fost dar nu-s multumiti. Vor sa afle cine a organizat totul? Ce se discuta la facultate despre Tökes? Cu cine discutam despre stirile transmise la Europa Libera? Ce cunoscuti am vazut la manifestatie?

Din nou iau bataie. Sint lovit peste talpi dar aveam pantofii in picioare. Racnesc cit pot, ca sa-i dau anchetatorului sentimentul datoriei implinite. Tipul imi zice: "ce, crezi ca nu stiu cum se simte prin pantofi?". Ma descalta si continua sa ma loveasca. Intr-adevar, acum doare mult mai tare. Ancheta continua in stilul asta citeva ore. Imi amintesc ca in 17 eram invitat la ziua unui coleg. Le zic ca pot verifica. Mai scriu o declaratie legata exclusiv de faptul ca obisnuiesc sa ascult radio Europa Libera. In timp ce o scriu pe geam aud strigindu-se "Poporul e cu voi!" si "Libertate!".

Sint dus in celula. Un subofiter tinar ii pune pe detinuti sa stea in genunchi, dar ordinul nu e valabil pentru mine si alti citiva, care, ca intelectuali, avem voie sa stam cum vrem.

Dupa un timp primesc haine de puscarias si sint mutat in alta celula. Aici, alaturi de 6 arestati in revolutie, este si unul care se declara hot recidivist. Ma gindesc ca poate e omul Securitatii. In orice caz si hotul se declara contra lui Ceausescu. In celula se afla un dus - fac dus cu apa calda.

Discutam despre felul cum am fost anchetati. Unul dintre detinuti, "Doctorul" (medicul stomatolog Teodor Taut) are miinile umflate de bataie. A mai fost in puscarie in trecut, pentru niste avorturi, si se pare ca-l cunoaste pe hot. E convins ca cei care l-au batut vor avea de dat socoteala. Altul (Doru Berejovschi) era impuscat in mina, dar nu voia ca anchetatorii sa afle asta. Zice ca la ancheta aveau un pistol-mitraliera si il amenintau ca il impusca iar apoi vor zice ca i-a atacat.

Seara spunem poezii. Doctorul recita ultima parte din "Noi vrem pamint!": "Sa nu dea Dumnezeu cel sfint / Sa vrem noi singe, nu pamint / Hristosi sa fiti, nu veti scapa / Nici in mormint". Eu spun "Rugaciunea lui Iov" de Paunescu. Doctorul se declarase prieten cu Paunescu. Hotul pare si el om cult.

21 decembrie: Nu vom fi deranjati pina seara. Pe geam auzim vuietul multimii, dar nu ne dam seama ce striga. Hotul zice ca a primit ordin sa nu deschida geamul (fusese in celula inaintea noastra), ca el e seful celulei si e tras la raspundere daca se incalca ordinul. Deschid totusi geamul pentru scurte perioade, dar altii (in special hotul) protesteaza.

Facem presupuneri despre amploarea protestelor si extinderea lor in alte orase. Cineva zice ca a auzit luni la Europa Libera ca ar fi inceput si Aradul si ca ar fi fost 1000 de morti. Numarul mi se pare exagerat. Hotul ne povesteste despre activitatea lui. Discut cu el despre viata din puscarii.

Seara sintem scosi, pe rind, la ancheta. Ma gindesc, cu neliniste, ca iar o sa iau o portie de bataie. Imi amintesc ca marti, cind mi s-a citit presupusul raport al celor care m-au arestat, am fost descris acolo ca avind ochelari. Intentionat ma duc fara ochelari la ancheta. Sint pus sa scriu ca am fost in Piata Maria, dar nu si despre ce am spus oamenilor. Sint intrebat iar pe cine am mai vazut la manifestatie. Ma intreaba si despre profesorii de la facultate - nu cumva unii vorbeau in plus pe la cursuri? Bineinteles, nu stiu nimic. Se aude vuietul multimii. Anchetatorul spune: "In 61-62 au iesit cu furci si topoare si tot i-am potolit".

Noaptea iar sint dus la ancheta. Scriu tot cum a fost. Intreb anchetatorul ce functie are - zice ca e procuror. Ultimile anchete au fost fara violenta. Ma ingrijoreaza insa faptul ca nu se mai aude multimea.

22 decembrie: Dupa masa aud pe geam strigindu-se "Victorie!". Apoi sintem scosi din celula si ni se dau hainele civile. Intreb un sergent major daca vom fi liberati - zice ca da. Sintem suiti intr-o duba, alaturi de detinuti proveniti din alte celule. Ma gindesc ca trebuie sa ne duca la inchisoarea Popa Sapca, sa ne dea inapoi obiectele de valoare si banii. Printr-un gemulet care dadea spre cabina soferului urmarim drumul. E clar ca nu ne indreptam spre Popa Sapca. Vedem oameni cu steaguri. Insotitorul soferului face din mina. Incepe sa faca din mina si unul dintre noi, desi nu avea sanse sa fie vazut de afara. E imediat admonestat: "ce, ma, esti liber?". Propun sa batem cu pumnii in peretii dubei. Cei de linga usa izbutesc sa o deschida. Sarim din mers. Sint in cartierul Fratelia, pe strada Drobeta. Mi-e frica ca duba sa nu se intoarca dupa mine. Intru intr-o curte ca sa-mi pierd urma. In casa doua babe asculta radio in ungureste. Le intreb ce e cu Ceausescu. Imi raspund ca e in China. Le spun ca am fugit de la militie si le intreb ce s-a intimplat. Imi spun ca a aparut cineva la televizor. Nu inteleg prea bine. Ma gindesc ca militia ma poate cauta acasa, mai bine sa ramin ascuns la babe. Le rog sa puna radioul pe postul Bucuresti. Ascult si pling. Dupa vreo jumatate de ora plec spre casa.

24 decembrie: Lupta cu teroristii e in toi. Se anunta ca studentii sa se adune la Facultatea de Mecanica unde sa se organizeze pentru a apara revolutia.

Sint cam nedumerit de existenta acestor teroristi. Nu imi puteam inchipui ca Ceausescu are slujitori atit de fanatici incit sa fie dispusi sa-si riste viata de dragul lui. Dar acum, cind patria e in primejdie, nu mai e timp de nedumeriri.

Ma prezint la facultate. Aici sintem impartiti in grupe, fiecare grupa primind misiunea sa apere de teroristi cite o cladire. Impreuna cu colegul meu Tudor Flueras (acum, corespondent la "Evenimentul Zilei"), cu asistentul Eugen Pamintas si cu alti citiva, trebuie sa apar caminul 2 MV. Prin cucerirea acestui camin, fortele teroriste ar ameninta sa-si realizeze obiectivul: readucerea la putere a lui Nicolae Ceausescu.

Incepem prin a verifica cladirea. In mina am o ranga. Simt cum imi clocotesc 7 vieti in pieptu-mi de arama. Daca as fi gasit vreun necunoscut ascuns in cladire, intii l-as fi palit, apoi l-as fi intrebat ce cauta acolo.

Seara primim ordin sa stingem luminile. Nu cumva teroristii, vazindu-ne silueta in dreptul unui geam luminat, sa ne impuste. Mi se pare cam aiurea ordinul. Anume pe intuneric teroristii se pot strecura mai usor. Mai degraba ar fi trebuit aprinse toate luminile, pentru a ilumina cit mai bine zona. Dar ordinu-i ordin, asa ca raminem in bezna.

Hotarim sa stam de paza cu schimbul - cite 3 ore. Doi stau de paza in casa scarilor, ceilalti se odihnesc sau se uita la televizor. Stau de paza impreuna cu Tudor Flueras, cind cineva bate la poarta. Coborim si deschidem. Este unul din tipii care pazeste cladirea de vizavi - S.P.M.-ul (Sectia de Prototipuri si Microproductie). Ne anunta ca in cladirea noastra este un terorist care face semnale luminoase cu lumini colorate. Pentru ce sa semnalizeze? Nimeni nu intreaba, dar e limpede: pentru elicopterele care parasuteaza teroristi. Din explicatiile tipului - care se declara specialist in probleme militare, fiind locotenent-major in rezerva - inteleg ca teroristul ar putea fi ascuns in una din cele 3 odai aflate in apropierea locului unde stateam de paza. Odaile sint incuiate. Ar fi riscant sa spargem usile, teroristul poate fi inarmat. Trimitem vorba sa se anunte la garnizoana, sa ne trimita niste militari care sa captureze teroristul (militarii asteptati nu vor sosi niciodata).

Pina atunci, punem niste scaune pe clantele usilor suspecte. Daca teroristul ar incerca sa iasa, scaunele ar cadea si ar face zgomot.

In podul caminului situat vizavi de terenul de sport era postul unui ostas, care avea misiunea sa supravegheze zona. Acesta va trage toata noaptea pe linga cladirea noastra - pentru intimidarea teroristului.

Vine dimineata. Aprindem lumina in casa scarilor. Trebuie sa spargem usile si sa-l prindem pe terorist. Tipul de la S.P.M. bate din nou la poarta. S-a aprins lumina acolo unde era teroristul, zice. Pai, noi am aprins lumina, zic. Pina la urma ma lamuresc. De cite ori isi aprindea cineva tigara - semnal luminos. Cind se schimbau cei care stateau de paza, noua tura venea cu o lanterna - iarasi semnal luminos.

Epilog: M-am intrebat incotro mergea duba din care am sarit in 22 decembrie. Un raspuns mi l-a dat, prin revista "Expres", domnul lt-col. Petre Izdrescu, seful Procuraturii Militare Timis: "In 22 decembrie Macri a transmis prin brigada de graniceri ordinul ca unitatea din Foeni, localitate aflata la granita cu Iugoslavia, sa fie prevenita despre sosirea unei dube cu 16 persoane, care trebuie lasate sa treaca granita. Cine erau aceste 16 persoane? In data de 20 decembrie, sub presiunea maselor, fusesera eliberati arestatii, cu exceptia acestora saisprezece pe care generalul Macri, conform planului elaborat anterior impreuna cu dictatoarea, ii destinase aruncarii peste granita, pentru ca ulterior disparitiile de persoane (sa ne amintim de cadavrele incinerate despre care lumea inca nu stia nimic) sa poata fi trecute pe lista celor fugiti (...) Contrar ordinului primit, granicerii au intarit paza, decisi sa nu permita nimanui, in acele zile tulburi, sa treaca. Duba nici n-a mai ajuns la Foeni, subofiterii sustin ca ei au eliberat pe drum arestatii, iar acestia spun ca ei au sarit din autoduba" (Brindusa Armanca - "Schimbarea mastilor a fost meseria lor de o viata", interviu cu procurorul sef al Procuraturii Militare Timis, in "Expres" din 13 aprilie 1990).

Cei aproape 900 de arestati insemnau aproape 900 de familii nemultumite, plus prietenii acestora. Pentru potolirea multimii regimul comunist a hotarit eliberarea majoritatii celor retinuti, pastrind doar citiva arestati care sa devina apoi tapi ispasitori.

La procesul Timisoara, martorul Gheorghe Salagean, ofiter de securitate, a declarat ca a trimis la Bucuresti generalului Iulian Vlad 12 dosare ale unor revolutionari, printre care m-a nominalizat si pe mine. Trimiterea acestor dosare la Bucuresti le-a salvat de la distrugere. Declaratiile luate celorlalti arestati in revolutie au fost distruse de securistii timisoreni in 22 decembrie.

Tot in procesul Timisoara, Gheorghe Diaconescu, fost procuror general adjunct al R.S.R., declara: In timp ce procuratura intocmea, in Penitenciar, dosare celor arestati, o alta echipa, condusa de colonel Carasca, facea cercetari, discret, in spatele nostru, pentru intocmirea unor dosare pe baza unei constructii juridice care sa permita trimiterea lor in judecata si condamnarea a 28-30 de inculpati, pentru subminarea economiei nationale, urmata de sanctiunea capitala. (Eleonora V. Popa - "Mingi noi in Procesul de la Timisoara", in "Renasterea Banateana" din 24 iunie 1991).

Trecatorul care ajunge in fata prefecturii Timis poate vedea pe zidul acesteia o placuta pe care e scris ca in 20 decembrie 1989 Timisoara a devenit primul oras liber al Romaniei. Ca unul dintre revolutionarii care au stat inchisi, imbracati in uniforme de puscariasi, pina in ziua de 22 decembrie inclusiv, nimeni si nimic nu ma va putea convinge de adevarul unei asemenea afirmatii.

Note: 1. Este vorba de Avram Balan, care acum e seful Politiei Transporturi Timis. In 1990 l-am recunoscut si am depus plingere contra lui la Procuratura, dar fapta sa este amnistiata printr-un decret dat de dl. Iliescu in ianuarie 1990.

2. Filipescu Ion, impotriva caruia deasemeni am depus plingere. Initial, acesta n-a recunoscut ca m-ar fi anchetat. Apoi, dupa ce a vazut ca declaratiile pe care mi le-a luat (care erau semnate si de el) s-au pastrat, a spus ca m-a anchetat, dar fara violenta. In sprijinul sau Filipescu a adus o marturie mincinoasa a unui coleg politist si o caracterizare laudativa iscalita de seful politiei, colonel Viorel Oancea, si de maior Balas. In caracterizare se precizeaza inclusiv ca Filipescu n-a participat la actiuni contra revolutiei. Ulterior, Filipescu Ion a fost dat afara din politie ca urmare a unui scandal de coruptie legat de firma "Americana" (scandal intens mediatizat la vremea respectiva).