Nu-i lipseste nimanui un TAB?

Dunavete Marin

nascut in 25 ianuarie 1956 la Rast (jud. Dolj), lacatus mecanic la "6 Martie" (1989), pensionat grad 2 de invaliditate (1995), impuscat in spate

In 16 sau 17 decembrie, fiind la socri, la Petrosani, pentru taiatul porcului, am primit telefon de la nevasta-mea ca in oras e mare scandal.

Luni seara m-am intors in Timisoara. Gara era intesata de politisti. Ne-am urcat in tramvai (eu si sotia). Pe drum, intre Casa Studentilor si Piata Maria, am vazut magazine care aveau placaje in loc de geamuri si multa politie.

Marti am mers la servici. Aici nimeni nu lucra, toti comentau ce s-a intimplat. Sefii incercau sa ne convinga sa lucram, cu tot felul de amenintari, dar n-aveau succes. Pe la orele 12-13 am plecat cu doi prieteni (Lucaci Adrian si Radu Petru). Am ajuns in centru, la fintina cu pesti. Dinspre hotel Central venea un grup de manifestanti (vreo 200) scandind "Libertate!", "Vrem caldura!", "Vrem mincare!". In fata grupului se afla un barbat imbracat intr-un cearsaf alb pe care erau scrise diferite lozinci. Mai apoi am aflat ca barbatul acela era Ion Marcu.

Grupul s-a dus pina pe treptele Operei. Cordoanele de militari in uniforma albastra care erau in piata n-au opus rezistenta.

Dupa vreo jumatate de ora toata trupa, cu Marcu in frunte, a luat-o pe strada Alba Iulia. Noi, cei trei, am mers dupa ei. Am ajuns pina la Comitetul Judetean PCR. Strigam "Romani veniti cu noi!" si lumea de la geamuri ne aplauda. Mereu ni se alaturau oameni. La Comitetul de partid lumea a oprit circulatia tramvaielor.

Pe la orele 17-18 am plecat acasa sa maninc. Cind am plecat lumea adunata ocupa intreaga latime a bulevardului 23 August. Dupa citeva ore m-am intors si am stat acolo toata noaptea. Chiar si peste noapte au ramas in fata Comitetului de Partid citeva sute de persoane.

Dimineata la 7 am mers la servici, ca se facea prezenta obligatorie. Dupa citeva ore, iar am plecat cu cei doi colegi. Multa lume pleca (dupa prezenta), dar erau si multi care ramineau. Nimeni insa nu lucra.

Am ajuns iar la Comitetul Judetean PCR. Dupa citeva ore s-a auzit ca inauntru se afla primul ministru Constantin Dascalescu si alti sefi mari. Dascalescu a aparut la balcon si ne-a intrebat ce vrem. Din multime se strigau diferite doleante: libertate, caldura, alegeri libere, pasapoarte, eliberarea arestatilor. La lozinca "vrem alegeri libere" Dascalescu a spus: "Eu nu stau la discutii cu golanii!". Lumea a inceput sa huiduie. Se striga "jos Ceausescu!", "jos Dascalescu!". Apoi s-a facut o lista cu reprezentanti ai multimii care sa discute cu Dascalescu. Lista avea vreo 10 nume (sau mai multe). Unul care era pe lista s-a urcat pe treptele prefecturii si a citit lista cu glas tare. Ne-a zis sa tinem minte numele lor si sa cerem din cind in cind sa apara la balcon ca sa nu li se intimple ceva, caci isi asuma mari riscuri. Lista s-a facut in mai multe exemplare care s-au dat in multime.

Discutiile dintre reprezentantii nostri si Dascalescu au durat citeva ore. Din cind in cind aparea la balcon cite unul dintre ai nostri sa ne spuna ca nu s-a rezolvat nimic. Intre timp s-a instalat si o statie de amplificare. La un moment dat am fost informati de la balcon ca cladirea e plina de militari.

Dupa un timp reprezentantii au iesit afara spunind ca Dascalescu a zis ca noi cerem ceea ce nu se poate. Cineva a venit cu propunerea sa mergem la Opera. Unul din cei de pe lista a zis sa nu plecam fiindca aici se afla cei cu putere de decizie. Tirziu spre seara se pleca totusi, in grupuri razlete, catre Opera. Eu am plecat acolo dupa ora 24. La Opera se cinta (muzica folk, "Desteapta-te romane"), se spuneau rugaciuni. Balconul Operei era plin si de acolo ni se tineau cuvintari si se intretinea atmosfera din piata.

Peste noapte am ramas in Piata Operei doar vreo 150 de persoane. Ma gindeam ca fiind atit de putini, sintem in primejdie sa fim arestati. Printre noi erau oameni de ordine, dintre revolutionari, care ii luau la rost pe cei care stateau mai retrasi sau li se pareau dubiosi. La intrarea laterala in Opera, de unde se cumpara biletele, erau citiva revolutionari cu arme automate. Stiu ca in spatele Comitetului Judetean PCR multimea gasise o dacie alba din care s-au luat niste arme.

Joi dimineata am fost iar la lucru, sa fac prezenta. Pe la ora 8 intreaga fabrica s-a adunat in curte. Unii vorbeau ca ar trebui sa mergem in piata, altii ziceau ca ar trebui sa asteptam sa iasa alte intreprinderi. Conducerea intreprinderii ne-a zis sa nu iesim in strada, ca avem locuri de munca, avem de toate, si n-avem probleme cu militia.

Lumea s-a intors in sectii, dar nimeni nu lucra. Eu am plecat iar in piata Operei. Cind am ajuns (pe la 9) era multa lume (cam pina la ceas). Cei de la balcon animau multimea. Pe cit trecea timpul eram tot mai multi. Am stat in Piata Operei necontenit, pina vineri dimineata. Veneau masini care ne serveau cu piine calda, unii oameni ne aduceau mincare de acasa (ceai, cafea, snitel, chiftele).

Vineri dimineata am mers iar la servici. Le-am zis colegilor ca femeile de la intreprinderea de confectii "Bega" sint adunate toate afara si noi, ca barbati, stam inauntru. Am plecat apoi in centru si nu dupa mult timp a aparut coloana de la "6 Martie", si apoi cea de la "Bega". De la balcon se anuntau, pe rind, intreprinderile care sosesc in piata. Eram anuntati si de orasele care ni se alaturau: Aradul, Lugojul, Resita, Caransebesul, Clujul. Pe la 10 am plecat acasa, caci dupa doua nopti nedormite eram obosit. Am facut o baie si am plecat cu sotia inapoi in piata. Tot spatiul dintre Opera si Catedrala era plin, lumea statea inghesuita. La un moment dat s-a anuntat ca e miting la Bucuresti. La un balcon, undeva intre Expresul de vizavi de Catedrala si cofetaria "Violeta", era pus un televizor, ca lumea din piata sa poata vedea. Fiind la etajul intii nu se vedea bine. Un locatar din bloc ne-a spus ca cine vrea sa se uite la TV sa vina la el. Am mers la omul acela si am vazut cum a fugit Ceausescu.

Am plecat acasa. Am dormit pina seara, apoi m-am uitat la televizor. Pe la ora 20-20,30 s-a anuntat la televizor ca la Timisoara, in Piata Operei, e mare macel. M-am imbracat si am plecat. Sotia mi-a spus sa ramin, dar n-am ascultat-o.

Am incercat sa convingem si altii sa vina in centru, dar n-am izbutit. Eram cu un vecin care avea un cutit mare in mina si ii numea lasi si comunisti pe cei care nu voiau sa iasa. Am mers spre Centru pe linga Muzeul Banatului. In Centru nu era lume. Se tragea de pe Opera si de pe hotel Timisoara. In balconul Operei nu am vazut pe nimeni dar din difuzorul de acolo se spunea: "Nu plecati acasa ca ne omoara pe toti!". Am coborit scarile la veceul public. Aici era ticsit de lume. Probabil la fel era in toate intrarile din pasajul subteran.

Dupa vreo 10 minute, fiind o perioada de acalmie, m-am gindit ca n-are rost sa mai stau aici. Am plecat printre Lacto Bar si Muzeu, cu gindul sa ajung la Catedrala. Cind am ajuns in fata la hotel Central, eram cu alti doi cetateni, si am fost somati de un soldat: "Stai! Miinile sus!". Am ridicat miinile. Soldatul ne-a controlat actele. Cind am vrut sa scot actele mi-a zis: "Nu misca ca te impusc!" si m-a buzunarit el. Alaturi de soldat mai era un maior, un subofiter si inca doi soldati. Acestia erau parasutisti din Caracal. S-au lamurit ca sintem de buna credinta.

Am ramas cu militarii. Ei mi-au spus ca se trage din Muzeu si m-au intrebat cum pot sa patrunda acolo. Le-am zis sa sparga poarta cu un tanc.

intre timp la statia de emisie-receptie a maiorului s-a auzit: "Solar 1, Solar 1. Sint Solar 3. Pe strada Savinesti, dinspre cinema Capitol, vor trece tancuri si TABuri cu revolutionari pe ele. Nu trageti in ei". Am aflat ca Solar 1 erau cei cu care stateam, iar Solar 3 o grupa linga hotel Continental.

Dupa un timp s-a auzit zgomot de motor si a aparut un TAB cu farurile aprinse dinspre Capitol, asa cum ni se spusese. Maiorul a zis: "Hai sa ne ascundem, sa nu fie o capcana". Era cam ora 22. Eu am intrat in casa scarii la intrarea dintre policlinica stomatologica de copii si CEC. Cind a trecut TABul m-am intors putin si atunci, din TAB, s-a tras o rafala. Am fost impuscat in spate si am simtit ca nu mai pot sa merg. Soldatii au tras dupa TAB, dar acesta a trecut mai departe.

Am fost dus la spitalul judetean, unde m-a operat doctorul Nica.

M-a mirat ca atunci cind a fost procesul de la Casa Tineretului, eu n-am fost citat. In 1991, avind o discutie cu procurorul Balan, i-am spus ca n-am fost chemat la proces. El mi-a spus ca declaratia mea incrimineaza armata si probabil de aceea n-am fost chemat, dar el n-are ce face.

In ianuarie 1990 l-am vazut la televizor pe maiorul din Caracal povestind cum am fost impuscat. Zicea ca TABul acela a mers apoi in Piata Operei, unde erau 6 tancuri. Tancurile i-au cerut prin radio sa li se alature ca sa apere intrarea la Opera. TABul a trecut insa printre ele si a fugit printre hotel Timisoara si Opera, fiind apoi gasit parasit, fara indicativ, linga spitalul militar.

Ma intreb cum de nu s-a putut afla al cui era TABul acela. Nimanui nu i-a ramas lipsa un TAB dupa revolutie?

27 septembrie 1995

Costel Balint - "Lumina si speranta. Timisoara 1989", Editura Mirton, Timisoara 1994, pag. 158:

"Claudiu Iordache, dupa multe insistente, cere ajutorul Armatei care trimite un TAB, o masina blindata, comandata de maiorul Ghinea (...)

Colonelul Mancu Florian a prevazut acest atac iminent, si a dat ordin pentru organizarea apararii comandamentului.

Dinspre Muzeu focul nu mai contenea.

Gloantele loveau blindajul masinii in care se afla maiorul Ghinea. Se tragea napraznic si din podurile cladirilor. Ajuns la Muzeu cu transportorul blindat, maiorul aprinde reflectoarele TAB-urilor din apropierea micului parc, luminindu-l. Capitanul Ilie Harta reuseste sa prinda in luneta pe unul dintre teroristi si trage in el. Colegii acestuia ii vin in ajutor si sparg cu rafale automate farurile TAB-ului, lasindu-l in bezna. Teroristul este ranit, pete de singe raminind pe ciment".