Frati pi dracu!

Kali Adrian Matei

nascut in 30 iulie 1968 la Timisoara, muncitor la IJPIPS (1989), profesor de istorie la Liceul de informatica (1998), impuscat in spate

In 1989 urmaream evolutia politica din tarile vecine prin intermediul televiziunilor iugoslava si ungara. Simteam ca trebuie facut si la noi ceva. In perioada august-noiembrie 1989 am reusit sa dam de furca autoritatilor murdarind zidurile cu sloganuri anti-regim.

In 11 decembrie 1989, la emisiunea "Panorama" de la TV Budapesta, am asistat la interviul dat de un preot ungur cu privire la situatia din parohia sa din Timisoara. M-am mirat, caci nu mi se parea firesc ca un asemenea reportaj sa scape de sub privirile agere ale cenzurii securiste. I-am spus mamei ca poate e un provocator.

Timp de trei zile nu m-a interesat decit sa merg la servici, unde, pentru indeplinirea planului, lucram ore suplimentare, asa ca plecam acasa dupa ora 17.

In 15 decembrie pe la ora 19 am trecut cu tramvaiul pe linga biserica pastorului Tokes (intre timp aflasem ca pe preotul de la TV il chema Tokes). Precizez ca si maica-mea mergea in timpul acesta la parohie, ca sa "protesteze", prin aparitia ei, fata de regimul impus preotului. Am observat citeva zeci de oameni adunati si am hotarit sa cobor, chemindu-l si pe colegul meu, care a refuzat. Am mers spre parohie unde m-am intilnit cu prietenii mei, pletosi si rockeri, care discutau la coltul unde acum este un magazin. Pe partea unde se afla alimentara era un grup de oameni care se uita la noi. Deasupra farmaciei, de la un geam deschis, filma o camera video. Totul a fost calm pina cind o femeie ne-a dat luminari pe care le-am aprins si le-am pus la poarta de la intrarea in curtea parohiei. In tot acest timp provocatorii umblau printre noi, biete creaturi pe care le recunosteam dupa felul cum ni se adresau ("ce faci aici?"). I-am lamurit ca asteptam un transport de cartofi!!

Geamurile parohiei erau sparte, protejate cu placaj. Eram acolo oameni care formam un tablou pestrit: rockeri, crestini, tigani, oameni care discutau. Crestinii (in zilele Craciunului, cind eram la spital iar pastorul Dugulescu ne-a adus ajutoare, aveam sa aflu ca apartineau de biserica acestuia) cintau si spuneau sa stam acolo, sa nu plecam. In acest timp un cetatean, nu-l vedeam, discuta cu voce tare. Deodata o femeie a strigat: "il aresteaza pe fratele nostru, nu-l lasati sa-l ia!". Atunci am hotarit sa vedem despre ce este vorba. Doi indivizi trageau un cetatean spre o masina (dacie combi neagra), sa-l bage in ea. Ne-am apropiat si am cerut lamuriri, deoarece cei care l-au "arestat" erau imbracati civil. Unul dintre ei avea par lung, mustata si palton pe el, celalalt era inalt, cu o caciula de iepure in cap, scurta de piele si cizme Otter. Cel care a cerut lamuriri era Iordanescu Stefan. Securistul cu caciula l-a intrebat pe Stefan cine este, acesta a spus ca este somer, securistul i-a cerut sa se legitimeze si a vrut sa puna mina pe Iordanescu. Acesta a ripostat lovindu-l, lumea l-a incercuit pe securist si l-a luat la bataie. Eu in acest timp i-am vorbit celuilalt securist, convingindu-l sa-i dea drumul omului arestat. Cel cu caciula primea o corectie pentru comportamentul sau, faza finalizindu-se cu intinderea individului bine sifonat pe linia de tramvai. Dupa citeva zeci de secunde din grupul de la alimentara au venit doua persoane care l-au ridicat. Nu uit nici acum privirea lui salbatica pe care loviturile i-au scos-o in vedere. A tinut sa precizeze ca ne vom mai intilni si ca va avea grija de noi. Noi am ris si l-am urcat pe cel pe care il eliberaseram intr-un tramvai. Eu am plecat pe jos cu un prieten, deghizat cu caciula acestuia, acoperit de ceilalti rockeri. In acest timp in tramvaie urcau securisti care ne cautau.

In 16 decembrie am mers la serviciu. Aici pe ascuns se vorbea de colegele mele, in limba maghiara, despre evenimente.

Pe la ora 17 am luat-o singur spre "Maria". Acolo numarul celor adunati era in crestere, cred ca erau aproape 200 de oameni. Am stat si la un moment dat am hotarit sa intram la pastor. Unii spuneau ca in seara aceia urmeaza sa fie evacuat. Interesant ca umblau zvonuri ca Tokes era retinut de securistii care erau in casa, ca nu-i bine sa intram etc. Am intrat in hol si am batut la usa la care credeam ca sta pastorul, dar cineva ne-a spus ca usa aceea e a bisericii. In fata usii pastorului s-a postat un tip, bine aburit, care sustinea ca-l apara pe pastor. Il stiam ca lucra la Electromotor. Pe un prieten al meu (Tiberiu Kovacs) l-a bruscat rupindu-i epoletul de la haina. Dupa un vacarm, se adunasera oamenii inundind casa scarii. A iesit Tokes, care ne-a spus ca totul e in ordine. Oamenii au cerut insistent sa intre o delegatie pentru a vedea ce se intimpla in casa si a-i scoate pe securisti afara. Tokes a acceptat, oamenii au intrat gasind doar niste enoriasi. Au iesit afara, in acest timp prietenul meu (cel cu epoletul rupt) mi-a spus ca e timpul sa facem ceva. A hotarit sa urce intr-un copac sa strige sloganuri. Camera video de la farmacie si inca una postata in cladirea din fata bisericii, isi faceau pe deplin datoria. In aceste momente de tensiune lumea a cerut ca Tokes sa vina la geam sa vorbeasca, sa-l vada. Acesta a iesit la geam, a multumit pentru sprijin si a rugat sa nu-i facem probleme. In acest timp prietenul meu a strigat "Jos Ceausescu!", iar noi am scandat "Libertate! Libertate!". Tokes a apelat inca o data sa nu-i facem probleme, spunind ca sotiei i se face rau. Lumea a inceput sa se infierbinte incit s-a ajuns la oprirea tramvaielor. Cu fiecare minut scurs soseau tot mai numerosi cetateni. Pe un tramvai oprit au urcat oameni care au tinut diverse cuvintari, expunind situatia externa la ora aceea. Oamenii au inceput sa cinte "Desteapta-te romane", sa danseze.

In timpul asta, cu citiva prieteni am incercat oprirea si a tramvaielor de la intersectia de la "Maria". Initial le-am oprit dar aparitia unui personaj carunt venit din chioscul IJTL a determinat plecarea tramvaielor. Tentativa noastra de a pune in miscare multimea a dat gres o data, dar cu venirea vestii ca securitatea vrea sa izoleze piata Maria s-a format o coloana care a plecat spre caminele studentesti. La intersectia la podul Michelangelo coloana a luat-o spre pod, indreptindu-se spre Continental. Pe pod ne astepta primarul de atunci al Timisoarei, Petru Mot, care a primit o corectie, nu inainte de a ne aminti sa ne gindim ce facem. De fapt, textual a spus: "Ginditi-va ce faceti, frati romani!". Pe drum masinile clacsonau, troleibuzele erau oprite, coloana s-a ingrosat. De la Continental am cotit dreapta, ajungind la Consiliul Judetean. Aici ne-am oprit si citiva tineri au spart insemnele comuniste (secera si ciocanul) si s-a strigat ca pina atunci pe traseu: "Vrem saloane de Craciun, nu conducatori nebuni!", "Vrem caldura!", "Vrem mincare!".

Dar in loc sa vina cineva sa discute, o masina de pompieri s-a apropiat stropind demonstrantii. Am fugit spre ea, intre timp i s-au spart geamurile si am reusit sa ma prind de ea. Soferul a intrat in panica vazindu-ne urcati trei insi pe ea si a oprit in peretele casei de peste drum. Un locotenent plingea sa-l iertam ca el are ordin sa faca ce a facut. Masina era bombardata de o ploaie de pietre. S-a arborat un prosop pe masina, in semn de pace, moment in care de pe pod au aparut doua autobuze pline cu scutieri. Acestia au coborit facind un zgomot de nedescris si au luat pozitie in fata Consiliului Judetean. Bateau in scuturi si strigau sa plecam acasa. De linga mine, o femeie eleganta cu haina de blana ne-a facut lasi si ne-a spus ca nu sintem buni de nimic, apoi a lovit un militian cu geanta, iar scutierii ne-au atacat. A fost o busculada, se aruncau pietre, pamint, sticle impotriva scutierilor. De undeva au aparut alti militieni cu bastoane care au lovit oamenii care treceau pe strada (mai putin demonstrantii).

Coloana a fost dispersata. Eu am plecat cu un grup pe strada ce trece pe linga fosta vila a lui Ceausescu, tragind un prieten lovit in cap de o sticla plina cu votca. El reusise cu un coleg de-al sau sa scoata un indicator de circulatie pe care l-au folosit la lovirea peste picioare a scutierilor, care cadeau secerati.

Ne-am indreptat spre caminele studentesti. Studentii au reactionat slab, multi facind chef, unele camine fiind inchise si pazite. Cei care ni s-au alaturat au facut-o sarind pe geam. Itinerariul nostru a trecut pe strada Cluj. Tot timpul se strigau lozinci. Eu am mai intilnit niste prieteni, grupul nu cred ca depasea 100-150 persoane. Am luat-o spre sala Olimpia pentru a ajunge in Calea Buziasului unde speram ca muncitorii sa ni se alature, fiind spre ora 23 cind schimbul 2 tocmai iesea. La fabrica de manusi, cu toate ca se striga "Romani veniti cu noi!", femeile s-au speriat si au inchis poarta.

La "Banatul" grupul a fost atacat de o masina de pompieri, care a incercat sa ne ude, dar a fost aproape rasturnata si furtunele rupte. In masina dupa fuga soferului si a unui locotenent-colonel, au mai ramas 4 soldati si un locotenent, care si-a spart statia de radio-emisie.

Am luat-o apoi spre AEM, dar pe drum au aparut un camion militar cu prelata si o masina de pompieri. Noi am strigat "Armata e cu noi!" si am trecut mai departe. Ajungind la AEM, eu am plecat acasa deoarece a doua zi trebuia sa merg la lucru.

In 17 decembrie am mers la lucru, unde lumea spunea ca huliganii au distrus orasul, ca s-a strigat "Jos Ceausescu!", "Jos pantofarul!". Eu am tacut, am asteptat sfirsitul programului, apoi am plecat acasa. Tramvaiele nu circulau. Ajungind la "Sinaia" am vazut o duba a militiei care circula si facea apel la intelegerea noastra. De la biserica ortodoxa la podul de la "Maria" circulatia era posibila pe o singura parte, geamurile de la magazine erau sparte si inlocuite. Un cordon de militari de securitate oprea accesul pe partea unde e biserica reformata. Ocolind, am vazut ca si in spatele strazii lui Tokes se aflau camioane cu prelata si doua masini ARO blindate, cu mitraliere jumelate. Linga ele, 6 persoane cu salopete verzi si casti.

Am mers la un unchi al meu. Pe la 15,30 a sosit vara-mea care a spus ca in Libertatii se trage in oameni. Afara se auzeau elicopterele. Am hotarit sa plec.

Am ajuns la un prieten, pe strada 1 Decembrie, dar acesta tocmai venise de la Consiliul Judetean si fusese batut de scutieri. Acolo m-am intilnit cu alt prieten, Leu Caius, care a acceptat sa vina cu mine. Am luat-o spre centru. In fata Catedralei era un rug unde ardeau carti. Apoi am trecut pe linga alimentara, de unde se scoteau produse impartite cu darnicie de persoane tunse cam scurt pentru perioada respectiva. Intrebindu-i ce fac acolo au incercat sa ne forteze sa bem, am refuzat, moment in care au sarit la noi dar i-am linistit. La Blanuri ardea, un pompier cam beat incerca sa stinga focul stropind pe cel din apartamentul de deasupra, facindu-l pe om sa coboare ca sa minuie el furtunul.

La Bijuterii concetatenii nostri tigani carau ce puteau. Numai la "Modex" nu era spart. Un grup de oameni se uitau cum niste indivizi bine instruiti spargeau geamurile de linga restaurantul Bulevard. Am rugat oamenii sa apere Modexul, pentru ca era clar ca spargatorii n-aveau nimic comun cu revolta.

Am cotit spre CEC-ul mare dar de la colt grupul nostru (eu, Leu Caius si alti trei) am fost somati: "Stai ca trag!". Eu m-am apropiat si am vorbit cu comandantul grupului (un capitan gras). L-am intrebat de ce nu intervin asupra spargatorilor. Capitanul mi-a spus sa vorbesc cu un tip in haina de piele, lui ii este frica sa trimita soldati ca civilii trag asupra lor si ii dezarmeaza. Am raspuns ca astea sint glume, de unde sa aibe civilii arme, dar mi-a spus ca subunitatea lui avea doi raniti.

Am plecat cu Leu Caius spre podul Mihai Viteazul, trecind pe linga primarie. Aici erau soldati si garzi patriotice inarmate cu lopeti Lineman (militare). Le-am spus ca decit sa apere primaria mai bine sa-i prinda pe cei ce sparg magazinele, la care unul dintre ei mi-a zis ca daca nu vreau sa-mi ia capul sa o sterg de acolo.

Ajungind pe podul Mihai Viteazul am auzit sloganuri strigate de un grup care era la Universitate. Am auzit impuscaturi, ulterior am aflat ca a fost impuscata o femeie.

Grupul de la Universitate era destul de numeros. Se aruncau fluturasi. Eu si prietenul meu n-am vrut la inceput sa ne alaturam lor, dar ne-am alaturat dupa ce am fost facuti lasi. Intre demonstranti am gasit un prieten, Iovanovici Florin. La caminele studentesti putini studenti s-au alaturat. La cantina 1 din Complex un tip barbos a tinut o cuvintare spunind sa mergem la Militie pentru a elibera arestatii. Eu i-am spus ca aceia este o unitate aparata, ca este inutil sa mergem acolo, dar barbosul m-a facut securist. Am tacut si i-am urmat. Am trecut prin Complexul Studentesc pe strada Daliei. De aici am pornit-o spre podul Decebal. Cind am dat coltul spre podul Decebal, pe acea straduta ingusta am auzit impuscaturi. Cineva a zis ca sint gloante de manevra, dar cind am vazut de la tancul oprit in intuneric flacara de la gura tevii mi-am dat seama ca sint gloante adevarate. Am fugit spre oameni si am tras de ei trintindu-i la pamint. Cind am sarit la pamint am fost lovit prima oara in spate. Exemplul meu a fost urmat de multi demonstranti. Elicopterul de deasupra si-a aprins reflectorul, luminind locul. Au urmat clipe de groaza. Gloantele loveau pietrele aflate linga mine. Mi-am pus miinile la cap, crezind ca asa, daca ma impusca in mina, nu ma impusca in cap. Am strigat: "Nu trageti, sintem fratii vostri!", raspunsul fiind "Frati pi dracu!" (moldoveneste). Apoi l-am vazut pe Iovanovici cum ridica capul. Am sarit pe el, atunci fiind lovit a doua oara. Am simtit ca un burghiu in spate si in piept, m-am ridicat si am luat-o la fuga, calcind pe corpuri umane. La coltul parcului am fost ajuns de Iovanovici si m-am intilnit cu Leu. Le-am spus ca sint lovit. In spate aveam o pata de singe, mi-a iesit singe pe gura si am luat-o tirit de cei doi pina la strada Daliei unde am fost asezat pe carosabil linga un tinar impuscat in picior. Oamenii de la case au adus pansamente. Au mai sosit si alti raniti. Dupa ce am scapat de pe strada unde am fost impuscat a urmat o perioada de liniste, in timpul careia o voce a strigat: "Hai ba, luati-va ranitii!". Oamenii care erau acolo s-au ridicat, moment in care a urmat un nou tir.

Eu, cu cel ranit in picior, Leu si Iovanovici, am fost urcat intr-o dacie si dus la spitalul judetean. Aici, la urgenta, era o priveliste de groaza, zeci de raniti, eu insumi stateam cu inca cinci pe un pat. Mie mi-a dat ajutor un student si un doctor negru. Am fost trimis la chirurgie toracica la spitalul Victor Babes.

Ironia soartei a facut sa stau in acelasi salon cu barbosul care ma facuse securist si cu un militar (Zaharia Adrian). M-am reintilnit (in 20 decembrie) cu tovarasul capitan pe care-l vazusem in centru, acesta venind sa-l vada pe Zaharia.

30 septembrie 1995