Lasa mami, ca nu pun ei mina pe mine!

Iotcovici Gheorghe Nutu

nascut in 23 iunie 1965 la Cebza (jud. Timis), strungar la Intreprinderea Romana de Piele si Blanuri, 1 copil, ars la crematoriu

Iotcovici Elena (mama):

nascuta in 30 septembrie 1943 la Cebza (jud. Timis), blanar la Intreprinderea Romana de Piele si Blanuri in 1989, acum pensionara

In noaptea de 16/17 decembrie pe la ora doua am vazut o coloana de manifestanti trecind pe linga blocul in care locuiam (str. Timis, linga Piata Dacia) si strigind "Jos Ceausescu!", "Jos comunismul!", "Vrem piine!", "Vrem caldura!".

A 2-a zi dimineata Nutu voia sa mearga la sat (Cebza) cu tatal meu. Tata i-a spus ce s-a intimplat in oras si atunci au hotarit sa ramina in Timisoara.

Dupa masa, pe la 4,30, Nutu a venit la mine si m-a intrebat de Liviu, fiul sotului meu (Nutu ramasese orfan de la 9 ani). I-am zis ca Liviu e in centru si Nutu a plecat acolo. I-am spus "ai grija Nutule sa nu te prinda militia si sa te bata, ca nu mai esti om toata viata!". El mi-a raspuns "lasa mami ca am eu grija. Nu pun ei mina pe mine!". Dupa ce s-a imbracat, m-a pupat in hol. La lift m-a mai pupat o data.

Dupa o jumatate de ora am plecat si eu in oras. In Piata Libertatii se tragea. Am vazut niste tineri cum duceau un ranit intr-o patura. Am plecat acasa.

Luni m-am dus la lucru si am vazut ca fiul meu n-a venit (lucram la aceeasi intreprindere). Colegii mi-au spus ca mai multi din Calea Lipovei n-au venit la lucru, ca in zona aceea s-a tras. Sefa de sectie, inginera Nilvan Alice (actuala directoare) ne-a spus ca o banda de huligani si derbedei a devastat orasul si ca au primit instructiuni de la partid sa se faca prezenta zilnic, sa se ia masuri impotriva celor care lipsesc. Sa nu ceara nimeni bilet de voie. La iesirea din fabrica sa nu circule pe strada mai mult de doua persoane si sa nu ne oprim sa stam de vorba cu nimeni fiindca se trage.

Nutu se mutase recent intr-o garsoniera in Calea Lipovei. Dupa servici m-am dus sa-l caut, dar nu mai fusesem la noua lui locuinta si n-am gasit adresa.

Marti am vazut ca Nutu tot n-a venit la lucru. Am plecat de la servici. M-am dus la cuscri, care stiau adresa exacta a lui Nutu. Impreuna cu cuscrul am fost la garsoniera lui Nutu si am aflat ca nu se intorsese. Mi-am dat seama ca s-a intimplat ceva cu el. Am mers acasa, l-am luat pe sotul si cu un taxi am plecat la spitalul judetean, unde am cautat o cunoscuta care lucra acolo, pe doamna Stoia Zina. Aceasta ne-a spus ca Nutu a fost printre mortii transportati la Bucuresti. Mi-a zis doamna Stoia sa nu tip si sa nu urlu pina nu ma indepartez de spital, fiindca altfel o incurca si ea.

Miercuri seara am fost in Piata Operei cu niste prieteni de familie, ca se anuntase eliberarea arestatilor. Aflasem ca Nutu a murit, dar totusi mai speram.

Joi doamna Stoia a dat telefon ca se elibereaza mortii din morga. Stiam ca Nutu fusese dus la Bucuresti, dar totusi sotul s-a dus sa vada.

In 1990 am gasit la spital hanoracul lui Nutu cu o urma de glont la mina dreapta si cu un biletel prins cu un ac de gamalie pe care scria numele si adresa lui Nutu. Am aflat ca biletul fusese scris in 18 decembrie 1989 de procuroarea Cirstea.

La medicina legala era un teanc de rapoarte medico-legale printre care am gasit unul in care descrierea era asemanatoare cu Nutu. N-am fost sigura de la inceput ca e vorba de Nutu, dar pina la urma am dat declaratie de la procuratura ca e vorba de el.

25 martie 1995