Retrageti-va ca trag!

Maris Stefan

nascut in 24 august 1949 la Bogdan Voda (jud. Maramures), mecanic utilaj greu la Intreprinderea nr. 7 Constructii (acum Metcons), 2 copii

Maris Daniel (fiu):

nascut in 28 iunie 1976 la Timisoara, student la Universitatea Banatului (1995)

Inca inainte de 16 decembrie 1989 auzisem zvonuri de la prietenii mei ca trebuie sa se intimple ceva.

In seara de 16, pe cind ne uitam la film la sirbi, s-a auzit o rumoare pe Calea Girocului. Am iesit pe balcon sa vedem despre ce-i vorba, dupa care tata s-a imbracat si a iesit in strada. Noua nu ne-a dat voie sa iesim din casa. Am ramas pe balcon si ne-am uitat la coloana de demonstranti care strigau: "Veniti cu noi!", "Lasilor!", "Jos Ceausescu!" s.a.

Peste citeva minute tata a revenit in casa. A doua zi dimineata (duminica) tata s-a dus la servici (lucra 12 ore cu 24).

Maris Rozalia (sotie):

nascuta in 9 aprilie 1948 la Dumbrava (jud. Maramures), muncitoare la "Filty" S.A. (1995)

Pe la prinz sotul meu s-a intors acasa sa manince, a stat putin sa se odihneasca. Intre timp am vazut tancurile trecind spre oras. Stefan a spus: "Vai doamne dumnezeule! Trec tancurile prin oras ca-n vreme de razboi!". S-a imbracat si a plecat la servici. Acolo poarta era inchisa asa ca s-a intors iar acasa (deja se inserase). Pe Calea Girocului era multa lume adunata, se facuse o baricada.

M.D.: In 17 decembrie am fost pina in centru pentru a vedea ce se intimpla in oras, impreuna cu citiva prieteni. Pe strazi era multa lume, nu circula nici un mijloc de transport. Ajuns in Piata Operei am vazut si aici multa lume. La un moment dat, din multime s-a inceput sa se arunce cu pietre in vitrine. Cind am vazut ce se intimpla am vorbit cu prietenii sa parasim piata. Ne-am intors spre casa. Incepuse sa se intunece dar nu era inca intuneric cind am ajuns in Calea Girocului. Aici era multa lume rasfirata. Nu se striga nimic, dar oamenii pareau ca asteapta ceva.

M.R.: Sotul meu s-a dus si el in strada, printre oamenii care strigau si huiduiau. Din cind in cind mai venea acasa ca sa-mi spuna ce se intimpla afara. Eu nu am iesit din casa fiind bolnava, dar ma mai uitam de pe balcon. Am vazut un tanc blocat pe Calea Girocului. Manifestantii au atacat tancul.

M.D.: Eram in strada. Pe Calea Girocului erau 4-5 tancuri blocate. Se facuse o baricada din troleibuze. Dintr-unul din tancuri a iesit un militar care a fost lovit cu pietre. Unul din cetateni l-a ocrotit de furia multimii ducindu-l intr-un apartament.

S-au spart butoaiele de combustibil ale tancurilor. Cineva a dat foc la motorina. Altii au strigat sa se opreasca focul, fiindca se puteau produce pagube. S-a intervenit pentru a se limita extinderea focului.

2-3 manifestanti s-au suit pe un tanc si umblau la mitraliera. Nu stiu ce voiau sa faca cu ea, dar n-au izbutit sa faca nimic. Unul dintre cei suiti pe tanc a fost strigat de o femeie (probabil maica-sa): "Coboara de acolo! Vrei sa ajungi iar la inchisoare, ca numai luna trecuta ai iesit?".

Dupa citva timp, s-au spart vitrinele de la magazine. S-au fortat usile, s-a intrat inauntru, fiecare insusindu-si din bunurile aflate acolo. Am intrat si eu in librarie, unde am luat niste pungi cu carti (era obiceiul sa se vinda la punga cite o carte buna si una proasta). Cind m-am intors acasa tata mi-a spus sa arunc cartile la gunoi, ceea ce am si facut.

Pe la ora 21-21,30 dinspre unitatea militara au venit niste soldati urmati de un TAB. Multimea s-a speriat si s-a retras spre strazile laterale. Soldatii au deschis focul. Eu am intrat in casa si am privit din balcon ce se intimpla, alaturi de mama si de fratele meu. Dupa un timp mama a spus ca tata a cazut.

M.R.: Am auzit galagie mare in strada si am iesit pe balcon fiind ingrijorata din cauza sotului si copilului. Am vazut lumea retragindu-se din strada principala si asteptam sa-l vad si pe sotul meu ca se indreapta spre scara. Vecinii se adunasera linga intrarea in bloc si apoi l-am vazut si pe Stefan indreptindu-se spre grupul de vecini. Am auzit un strigat: "retrageti-va in scari ca trag!", dar nimeni nu s-a miscat din loc. S-au auzit citeva impuscaturi si apoi din nou somatia: "retrageti-va ca trag!", iar apoi l-am vazut pe Stefan cazind la pamint. Am iesit afara si impreuna cu vecinii l-am adus pe Stefan in casa scarii. Daniel s-a dus dupa salvare, dar n-a venit nici o salvare. Un vecin (Petrin Vucomir) l-a transportat pe sotul meu la spital.

Am izbutit sa-l mai vad pe Stefan in zilele de 21 si 22 decembrie, dupa ce facuse o operatie. Era paralizat (glontul ii sectionase maduva spinarii) si nu putea sa vorbeasca. Pe 23 decembrie incepuse iar sa se traga si nu mi s-a mai dat voie sa intru in spital. La fel s-a intimplat si in 24 dimineata, cind am fost oprita de cordonul de militari si civili care inconjurau spitalul. Am rugat un cetatean sa se intereseze de sotul meu. Acela avea voie sa intre in spital fiindca se zicea ca "luptase pe baricade". Cetateanul respectiv, cind s-a intors mi-a zis ca n-a putut ajunge pina la Stefan. Intorcindu-ma acasa am gasit o telegrama de la spital din care am aflat ca sotul meu murise.

26 februarie 1995