Indescriptibila senzatie de euforie

Cutara Alexandru Corneliu

nascut in 24 februarie 1948 la Bucuresti, inginer constructor la ISPE (Institutul de Studii si Proiectari Energetice), arestat. Fost presedinte al asociatiei ALTAR (a luptatorilor timisoreni arestati in revolutie)

De citiva ani urmaream zilnic emisiunile posturilor de radio "Europa Libera" si "Vocea Americii", asteptind "sa se intimple ceva". Mi-era clar ca se apropie sfirsitul lui Ceausescu.

In seara de simbata, 16 decembrie 1989, fiica-mea s-a intors acasa pe la ora 22,30 si ne-a spus ca in oras e zarva mare, lumea se agita, a fost spart sediul Comitetului Judetean de Partid. Am crezut ca revolta recenta de la Brasov se reediteaza acum la Timisoara. Mi-am luat paltonul si am iesit in strada. Am luat-o spre statia de tramvai si am fost surprins ca o multime de tramvaie (1,2,6 ...) circulau pe linia lui 4, aproape in sir indian. M-am urcat intr-un tramvai, am coborit la Continental si am luat-o spre Consiliu. Am avut un soc vazind Consiliul scaldat in lumina si inconjurat de figurile sinistre ale scutierilor (vedeam pentru prima data uniformele acelea). M-am speriat putin, dar m-am gindit ca daca ma intorc din drum, pot fi suspectat de ceva. Am mers in continuare linistit, iar la ASCAR am facut coltul spre Loga. Aveam de gind sa fac un mic ocol si sa ma indrept spre centru, dar am auzit un vuiet de glasuri dinspre complexul studentesc. M-am indreptat intr-acolo. Se auzeau tot mai clar lozincile cunoscute ("Studenti, veniti cu noi", "Jos Ceausescu", "Jos dictatura", etc.). Am intilnit demonstrantii si am continuat cu acestia traseul.

Este indescriptibila senzatia de euforie traita in acele ore si surprinzatoare senzatia de curaj pe care ti-o dau cele citeva zeci sau sute de oameni aflati in fata si in spatele tau, care gindesc la fel ca tine, doresc acelasi lucru.

Am luat-o spre Catedrala, trecind pe podul Michelangelo. Pe drum l-am intilnit pe dr. ing. G. Ciuhandu (actualul primar al Timisoarei), alaturi de care am fost pina in momentul arestarii mele. Tot atunci, Ciuhandu mi l-a prezentat pe Alecu Reus (fiul regizorului Emil Reus), pe care aveam sa-l reintilnesc in inchisoare.

La Catedrala s-a adunat multa lume. Cite unul se urca pe treptele Catedralei, incercind sa organizeze ceva, parerile erau impartite. Eu si cu Ciuhandu am agreat ideea de a ne indrepta spre zona Circumvalatiunii, unde locuim amindoi. Ca urmare am insotit grupul care a strabatut traseul: Catedrala, P-ta Horatiu, Bd. Republicii, strada Circumvalatiunii (pe sub pasajul de cale ferata), strada Gh. Lazar, apoi strada Timis pina in P-ta Dacia.

Pe drum, cu o frenezie teribila au fost distruse toate lozincile comuniste. Mentionez ca eu n-am vazut in acea noapte nici o vitrina sparta, nici macar un bec sau un ghiveci de flori. Doar lozinci comuniste. S-au desprins mai greu lozincile prinse pe balustrada pasajului de cale ferata. Pina la urma li s-au dat foc si in ovatiile multimii cei citiva temerari cocotati acolo au reusit sa le desprinda. Cind multimea se afla sub pasaj, o "Dacie" a intrat in viteza in multime, lovind citiva demonstranti. Lumea s-a dat la o parte huiduind, masina (venind dinspre fabrica de lapte) a disparut. Cred ca a fost un prim avertisment din partea autoritatilor. Cind am ajuns linga fabrica de lapte (pe Circumvalatiunii, aproape de intersectia cu Gh. Lazar) drumul ne-a fost barat de citeva masini cu farurile indreptate spre noi. Multimea s-a oprit, cei din fata au discutat ceva cu cei din masini, apoi, strecurindu-ne printre acestea si scandind "Fara violenta!", calcind zona verde, am depasit barajul fara ca cei din masini sa intervina in vreun fel. Nici un incident pina la Piata Dacia. Se scandau lozinci anticeausiste si prodemocratice ("Vrem alegeri libere!", "Libertate!", "Jos dictatura!"). Eu n-am auzit sa se strige "Jos comunismul!", in schimb stiu ca s-a strigat "Perestroica!".

Dupa ce s-a scandat in Piata Dacia, unde blocurile de 10 etaje dau o rezonanta deosebita, ne-am indreptat pe str. Timis spre Calea Torontalului. Aici alt baraj de masini ne-a blocat drumul. De data aceasta armata (sau trupele de securitate) a intervenit in forta si noi, cei aflati mai la urma, am simtit cum masa de oameni se retrage in fuga. Ne-am intors si noi si ne-am regrupat pe str. Gh. Lazar. Aici, intrucit s-a decis intoarcerea la Catedrala, eu si cu Ciuhandu ne-am inteles sa ne intoarcem acasa si sa ne intilnim a doua zi dimineata sa mergem la locuinta pastorului Tokes Laszlo (Abia pe traseu am aflat ca manifestatia pornise de la biserica reformata, dar despre Tokes stiam demult din emisiunile maghiare "Panorama" de la TV. Desi nu stiu limba maghiara, urmaream aceasta emisiune intrucit a doua zi colegii imi povesteau ce s-a spus). Era in jurul orei 3.

Mergind spre casa, pe str. Timis, aproape de locuinta mea ne-a oprit un militian si doi soldati si ne-au cerut buletinele. Le-am scos linistiti, fiind in afara zonei de actiune a demonstrantilor. Militianul s-a uitat la acte, ni le-a dat inapoi, dar un tip in civil aflat linga ei le-a spus aratind spre mine: "luati-l si pe asta!". M-au inhatat, m-au aruncat intr-o duba, culcat pe burta si alti militari au inceput sa ma loveasca cu picioarele unde apucau. Masina s-a pus in miscare. Din cind in cind mai aruncau pe cite unul. Curind am fost acoperit de alti indivizi care preluau loviturile, oarecum protejindu-ma.

Cind ne-au scos din masina eram in curtea Securitatii de pe L. Salajan (azi Tache Ionescu). Ne-au pus sa coborim scarile spre beci, unul cite unul, printre doua cordoane de militieni care ne loveau fiecare pe unde apuca, ajungind jos mai mult de-a busilea. Intr-o incapere la subsol eram preluati pe rind de alti 5-6 militieni care continuau bataia. Mi-au smuls barba, m-au trintit jos, ma loveau cu picioarele unde apucau, m-au apucat de barba si m-au ridicat, s.a.m.d. Intre timp ma injurau, ma amenintau. Ne-au introdus apoi in celule, inghesuiti ca sardelele, unde am stat pina a inceput sa se lumineze de ziua. Atunci ne-au scos pe platoul din curte si au inceput sa ne cheme pe rind la ancheta. Seful anchetei era un securist de vreo 25-30 ani (am aflat ulterior ca il cheama Dragomir), cu un par in mina, care lovea cu ura unde apuca. Avea mustata si era imbracat intr-un alendelon. Pe mine (poate este o parere subiectiva) m-au batut cel mai mult, incercind sa-mi smulga marturisirea ca am condus grupul care a atacat Judeteana de Partid. Spuneau ca au inregistrarea pe caseta video. (Ulterior am aflat ca la Judeteana ar fi fost cineva cu barba si asta i-a determinat sa ma banuiasca). Eu negam orice legatura cu evenimentele ce au avut loc.

Pe la 7,30-8 dimineata a fost ceva vinzoleala prin curtea Securitatii si mi-am dat seama ca au sosit niste "granguri". Acestora li s-a spus ca "noi sintem aceia (?)". Bataia continua. Pe la 8,30-9, un tip dur de tot, in civil, cu o mutra de bruta feroce, cu un bastonas de otel putin mai mare decit un creion, a inceput sa ma loveasca peste oasele degetelor spunindu-mi ca daca in acel moment nu recunosc ca am condus spargerea "Judetenei" ma omoara atunci, pe loc. Spre norocul meu, intre timp au venit niste dube de la Penitenciar. M-au scos si pe mine din beci si m-au bagat intr-o duba. Am ajuns la inchisoare.

Aici, la inceput ne-au luat ceasurile, verighetele si banii, apoi ne-au bagat intr-o sala de sedinte si ne-au perchezitionat la pielea goala. Am fost apoi repartizati pe celule. Eu am nimerit in celula 56, unde erau cam 90 de paturi asezate pe trei nivele. Pina duminica noaptea am fost introdusi aici vreo 170 de indivizi (din care si 3 copii de 10-12 ani).

Anchetele au inceput abia a doua zi pe la prinz, si s-au derulat 24 de ore din 24, pina la eliberare, fiind chemati pe rind, la inceput cite unul, apoi cite 5. Eu cind am ajuns la rind (a 2-a sau a 3-a noapte), se luau din celula cite 10.

N-aveam voie sa stingem lumina, n-aveam hirtie igienica, sapun, asternuturi. In capatul celulei era o incapere cu 3-4 spalatoare (fara oglinzi) si 3 cabine de toaleta. Seful celulei era un detinut de drept comun. El ne numara de citeva ori pe zi (chiar si noaptea), aliniindu-ne in fata paturilor. Tot el avea sarcina sa bage frica in noi, explicindu-ne ca vom primi minim 15-20 ani. El impartea mincarea in gamele si era omul de legatura intre noi si gardieni.

Spre seara am auzit impuscaturi de-afara, apoi au inceput sa vina alti arestati cu vesti din strada. Unul era ranit, singera, dar nu voia sa chemam medicul.

Mentionez ca in inchisoare comportamentul gardienilor era destul de civilizat, eu n-am mai fost batut.

Am fost chemat la ancheta intr-o noapte, dus intr-o sala cu banci ca la scoala. De mine s-a ocupat un individ cam de virsta mea, care cind a aflat ca sint inginer a inceput sa ma batjocoreasca tragindu-ma de barba ("amical", nu cu brutalitate) si spunind celorlalti colegi ai sai: "ia uitati-va la asta, cica-i inginer!". Am declarat ca pe la ora 3-4 noaptea, auzind galagie am iesit sa vad ce se intimpla si ca m-au luat niste "oameni de ordine". Am vrut sa scriu ca am fost batut. (De altfel procurorul a ris si de felul cum mergeam, schiopatind. M-a intrebat daca m-am lovit si i-am raspuns ca m-am lovit de niste bocanci). Mi-a spus sa trec peste asta, dar sa mentionez ca nu am manifestat. I-am spus ca nu scriu asta fiindca rezulta din cele declarate si ca aceasta mentiune ar alimenta speculatia cum ca "cine se scuza, se acuza". Nu a insistat. Am remarcat ca procurorii nu cunosteau orasul.

Intr-o zi a venit un tip in civil, foarte dur, care ne-a scos pe coridor, cu fata la perete, ne-a luat pe rind, pe unii ii intreba cum ii cheama si ordona cuiva sa noteze numele, introducindu-ne apoi inapoi in celula. Personajul se pare ca era Radu Tinu.

La puscarie, in aceeasi celula l-am intilnit si pe Alecu Reus, pe care il cunoscusem in noaptea cu pricina. La inceput ne prefaceam ca nu ne cunoastem, sperind fiecare ca nu va fi recunoscut de celalalt. Dupa o zi-doua am renuntat la prefacatorie.

In celula ne feream unii de altii stiind ca printre noi sint si turnatori. Singurul care avea curaj era Vasile Cercel, care vorbea cu nonsalanta de Tokes Laszlo, cind raminea deschisa usa de la WC striga "inchideti usa ca pute a ceausesti!", stingea noaptea lumina demontind tubul de neon. stiam despre el ca a facut scoala ajutatoare, fiind elev al nevestei.

In 20 am aflat de la unii care erau anchetati ca au iesit in strada ELBA si UMT-ul. Toata ziua o masina cu motor puternic facea zgomot in curte. Se intentiona sa nu auzim vuietul multimii care razbatea pina la noi.

Seara, pe la 18-18,30 a intrat un gardian si ne-a spus sa ne imbracam ca ne dau drumul. Nu ne venea sa credem, unii credeau ca o sa ne impuste.

Am iesit in curtea inchisorii incolonati in grupuri de cite 50, asteptind dubele sa ne scoata afara. Motorul se oprise si se auzea clar vuietul multimii (in sinea mea credeam ca Ceausescu picase). Gardienii se purtau politicos.

Oamenii, in asteptarea dubei, care a durat cam o ora, au inceput sa discute, sa fumeze, sa fie mai relaxati. La un moment dat, unul dntre noi, B. C., a inceput sa ne cheme la ordine, sa ne faca observatii, sa ne pretinda sa ne aliniem. Se erija in sef, ne spunea: "N-aveti rabdare sa mai asteptati 10 minute? Zau ca nici nu meritati sa va elibereze! Ce dracu' nu puteti pastra disciplina?".

Cind a sosit duba ne-am urcat pe rind, pe usa din spate. Am vrut sa ramin ultimul, sa nu ma impinga ceilalti caci aveam picioarele zdrobite. N-a fost sa fie asa, ultimul a ramas B. C., care m-a si ajutat sa urc.

Pina sa iasa masina pe poarta a mai trecut vreo jumatate de ora. La un moment dat, B. C. s-a sculat, ne-a cerut sa facem liniste si sa-l ascultam. Ne-a tinut o prelegere despre "revolutie" (in acele zile, prima oara auzeam acest cuvint). Ne-a spus ca noi sintem "cei ce schimbam mersul istoriei", ca trebuie sa actionam in continuare organizat si ne-a propus ca dupa ce coborim din masina sa ne aliniem si cu un drapel alb in frunte sa defilam prin fata Judetenei. Mi s-a parut scena putin caraghioasa si i-am amintit cum am fost transportati cu acelasi tip de masina cu citeva zile inainte. L-am intrebat de unde facem rost de drapel. Mi-a raspuns ca va avea el grija de asta si a cerut aprobarea celorlalti. Lumea a fost de acord. Am inceput sa discut cu el si am aflat ca e profesor de sport. Pe cind discutam, un militian a deschis usa si l-a intrebat direct: "Dumneavoastra sinteti cu steagul?". A raspuns ca da, militianul a zis ca "e-n regula", a inchis usa si duba a pornit spre Judeteana.

N-am ajuns pina acolo. Pe str. V. Alecsandri revolutionarii au oprit duba, incercind s-o rastoarne "ca sa ne salveze". Noi am sarit afara si am plecat care incotro.

Am fost impresionat de multimea de pe strada, vedeam pentru prima data steagurile decupate, traiam clipe de extaz. M-am dus la un prieten si am dat telefon familiei (care stia ca am fost ridicat de la Ciuhandu). Sotia mi-a spus sa nu ma entuziasmez, ca securitatea stapineste perfect situatia.

Noaptea de 20/21 am dormit-o la prieten, mi-era frica sa nu ma caute securitatea acasa.

In seara zilei de 22, dupa fuga lui Ceausescu, am urmarit programul TV impreuna cu sotia in casa unui prieten care avea TV color si care locuieste linga Piata Victoriei. Am plecat in jurul orei 23 cu prietenul si cu nevasta acestuia. In Piata Victoriei atmosfera era sinistra. Murdarie pe jos, corpuri de iluminat sparte, sticle goale aruncate s.a.m.d. La un moment dat, de la balconul Operei s-a facut apel la cei din piata sa plece caci au fost anuntati ca in curind vor apare elicoptere si se va trage. Mie mi s-a parut ca e un banc bun, dar nevestele s-au cam speriat si au insistat sa plecam. Vazind cei din balcon ca lumea nu intelege sa plece, ne-au cerut sa ne ascundem macar pe sub porti, dupa coloanele de la "Modex", sau pe unde putem. Pina la urma am cedat insistentelor nevestelor si am plecat din piata. Ne-am despartit de prieteni si am pornit spre Piata Libertatii. La un moment dat au inceput sa sune sirenele, atmosfera devenind si mai sinistra. Nu puteam sa merg prea repede, fiind cu picioarele pline de vinatai. In Libertatii era postat un TAB. Militarii ne-au spus sa ne grabim. Am luat-o pe strada E. Ungureanu. S-au stins luminile. Am intrat la nr. 14, unde locuia soacra-mea. Cind am intrat in casa, a inceput sa se traga. S-a tras in jurul casei ca la razboi, toata noaptea.

Ma intreb si acum: de unde au aflat cei din balconul Operei ca se va trage? Si-au anuntat teroristii intentiile criminale?

26 august - 12 septembrie 1995