Aparaschivei Valentin

  nascut in com. George Enescu, sat Dumeni (jud. Botosani) in 10 iunie 1944, sofer la Intreprinderea nr. 7 Constructii (Metcoms), 2 copii

Aparaschivei Dorina (sotie):

nascuta in 20 noiembrie 1952 la Glavanesti (jud. Bacau), magazionera la "1 iunie".

In 17 decembrie pe la amiaza, impreuna cu sotul si o vecina, am plecat cu masina sa-l vizitam la spital pe vecinul nostru Zepa Aurel, care era internat la Clinica Maxilo-Faciala (linga fintina punctelor cardinale).

La semafoarele din spatele hotelului Continental am intilnit cordoane de militari care ne-au oprit. Ne-am intors si am vrut sa ocolim pe la podul Decebal. La intersectia cu str. Pestalozzi era un pluton de militari cu scuturi, casti si bastoane (dar fara arme). Un mic grup de manifestanti aruncau cu pietre spre militari. Acestia fugeau dupa demonstranti, ca sa-i prinda.

Cind am vazut ce se intimpla, sotul a zis sa ne intoarcem acasa. Am intors masina, dar n-am apucat sa facem 20 de metri cind am auzit un vuiet. Erau 6 tancuri care veneau dinspre strandul Termal, avind pe ele militari inarmati.

Ne-am speriat si am tras masina pe dreapta, pina au trecut tancurile. Am luat-o apoi spre casa (Calea Girocului). Pe drum era plin de lume.

Ajungind acasa, am ramas in strada discutind cu vecinii despre cele ce se intimpla in oras. Toata Calea Girocului era plina de lume care discuta despre asta.

Am mers apoi in apartament, caci aveam niste musafiri. Se intunecase, si dupa un timp au inceput sa se auda impuscaturi. Pe la 6-7 seara am coborit. Musafirii au plecat, noi am ramas in strada. Se tragea dinspre capatul liniei firobuzului 15. Am mers intr-acolo, pina la alimentara. In strada era un foc, iar alimentara era sparta. Prin fata ei erau saci cu orez varsati.

Dinspre Giroc a venit un tanc. Oamenii au pus de-a curmezisul strazii un autobuz, iar apoi au bagat o ranga intre senilele tancului, blocindu-l. Un om s-a urcat pe tanc si l-a dat jos pe comandantul tancului.

Impuscaturile erau tot mai dese si tot mai aproape de noi. Am vazut doi oameni impuscati, care erau dusi la spital, iar un alt om striga ca i-au impuscat fetita. Noi n-am vazut pe cei care trageau, dar se tragea dinspre capatul liniei 15.

Dinspre Giroc au venit cordoane de militari aliniati cu fata spre blocuri si care trageau. Ne-am speriat si am fugit spre blocul unde locuiam. Militarii s-au oprit in fata la alimentara, unde era si tancul blocat.

Printre noi se plimbau 3 indivizi cu geci de piele, avind arme ascunse sub haina. Se vedea ca sint securisti, nu le convenea ce se intimpla in strada si vorbeau intre ei. Indivizii au plecat spre alimentara.

Era deja tirziu (orele 22-23). Sotul a zis ca-i e foame, si am mers sus sa mincam. I-am pus supa si n-a apucat sa ia doua linguri cind ne-a sunat copilul unui vecin, care a zis "nenea Valentin, veniti jos ca tanti Felicia (sora sotului) plinge ca nu-si gaseste copilul". Sotul a coborit, si eu dupa el. Sotul si cumnata l-au cautat pe nepot, dar nu l-au gasit (mai tirziu am aflat ca fusese arestat). Dupa un timp cumnata a plecat.

Militarii de la alimentara inaintau spre noi. Dinspre oras, la intersectia Girocului cu Stefan Stinca, veneau alti militari. Si acestia trageau. Am vazut cum au incercat sa impuste doi oameni care s-au refugiat in primul bloc pe dreapta de pe Stefan Stinca. Unii demonstranti au fost prinsi si am vazut cum erau batuti cu paturile armelor.

Noi am fugit in bloc, caci cele doua grupuri de militari voiau sa se uneasca chiar in dreptul blocului nostru. Un copil a desurubat becul din casa scarii ca sa nu fim vazuti.

Militarii dinspre alimentara au ajuns in fata blocului. Erau doua cordoane pe amindoua partile strazii, iar pe mijloc mergeau doua tancuri. Noi stateam in casa scarii. Eram acolo vreo 20 de persoane.

Cind militarii au ajuns in fata blocului unul dintre ei, mai batrin si cu mustata, a luminat cu o lanterna puternica si apoi a tras mai multe focuri spre noi. Sotul a fost impuscat in piept si a cazut pe spate. Cind a cazut, m-a strigat. Lumea fugise pe scari in sus. Un batrin (Iaz Ion) a mers tiris pina la usa, a intredeschis-o si a spus: "mai militarule, ai impuscat un om!", la care a primit raspunsul "baga capul inauntru ca si pe tine te impusc!".

Becul a fost insurubat la loc. Cind s-a aprins lumina am vazut ca sotului ii tisnea singe din piept. El s-a intins si a strins de 3 ori din pumni si apoi, gata a fost.

O vecina a telefonat dupa salvare. A venit o asistenta care a vazut ca-i mort. Eu plingeam si am spus sa nu mi-l ia. Asistenta a zis ca n-o sa mi-l ia, sa-l ducem sus ca sa nu-l mai vada si altii. L-am luat cu vecinii intr-o patura si l-am dus in apartament. L-am spalat, l-am imbracat.

Luni pe la 3 dupa-masa au venit doi oameni imbracati in halate albastre, cu un sicriu, ca sa-l ia pe sotul. Eu le-am zis ca nu-l dau, sa plece ca le dau cu scaunul in cap. Ei au zis ca vor sa-l duca la spital pentru autopsie, ca fara asta nu primesc certificat de deces. Mi-au fagaduit ca pina seara o sa-l aduca inapoi, si l-au luat.

Eu il imbracasem pe sot ca pentru inmormintare, cu haine curate, nu se mai vedea ca a fost impuscat. Cred ca de asta a scapat sa fie dus la crematoriu.

Marti am mers la spital, cu fratii sotului. Securistii ne-au gonit acasa. Sora sotului, Felicia, striga in gura mare: "mi-ati omorit fratele!". Securistii i-au zis ca nu exista nici un mort in spital. Noi stiam de la o vecina (Seitan Teodora) care lucreaza la spital ca Valentin e in morga.

Miercuri am mers iar la spital. Venisera de la sat rudele sotului si ale mele, eram un grup mare. Am vrut sa intram in policlinica, dar militarii nu voiau sa ne lase. Eu am mers inainte. Un tip solid, imbracat in geaca de piele, mi-a zis ca ma impusca daca mai inaintez. Eu am zis "impusca-ma daca mi-ati impuscat sotul, ca eu n-am de ce sa mai traiesc".

Am intrat in policlinica. Tipul care ma amenintase a venit dupa noi si a zis altuia: "Andrei, scoate-i pe astia afara de aici". Andrei ne-a dus prin spital si ne-a scos prin spate, pe la urgente.

Joi fratii sotului si ai mei au mers la spital. Acolo lumea a sarit gardurile, netinind seama de impotrivirea militarilor. Fratii s-au intors si mi-au zis ca putem sa-l scoatem pe Valentin. Noi aveam sicriu gata facut de la intreprindere. Pe la ora 15,15 l-am scos pe sot, care era in sicriul in care fusese luat. La morga ne-au spus ca n-avem voie sa-l ducem acasa, ci direct la capela. Noi am facut un ocol, ca sa nu fim vazuti, si l-am adus acasa.

Vineri la amiaza l-am inmormintat.

7 septembrie 1995

Referatul Comisiei Guvernamentale de Ancheta:

Avind in vedere reclamatia numitei Juganaru Verginia, precum si datele consemnate in jurnalul actiunilor de lupta, intocmit de M.U., din care rezulta ca in seara de 17.12.1989 pe Calea Girocului din Timisoara s-au deschis focuri de arma impotriva demonstrantilor, Comisia Guvernamentala instituita la nivelul judetului Timis a procedat la stringerea unor date, stabilind urmatoarele:

In seara zilei de 17.12.1989, in jurul orei 20,30 din ordinul generalului Guse Stefan, militari de la U.M. 01140 Lugoj, sub comanda maiorului Paul Vasile s-au deplasat in Calea Girocului cu misiunea de a recupera 5 tancuri blocate de demonstranti in aceasta zona.

Din declaratiile locotenentului major Cristea Maricel, maiorului Paul Vasile, capitanului Neagu Adrian, rezulta ca pentru indeplinirea misiunii maiorul Paul Vasile a primit ordin sa cucereasca cele 5 tancuri cu orice pret, la nevoie sa faca uz de arma.

In jurul orei 21, maiorul Paul Vasile insotit de militari din subordinea sa au ajuns pina la intersectia Caii Girocului cu str. Lidia, unde, din cauza unei baricade ridicate de manifestanti, cit si a prezentei acestora la fata locului, nu a putut continua traseul pentru indeplinirea misiunii.

In aceasta situatie maiorul Paul Vasile a dispus formarea unui dispozitiv de aparare in semicerc, grupat in jurul a doua TAB-uri (maini blindate) in pozitie de lupta.

Din declaratiile persoanelor audiate, cit si din datele rezultate din procesul verbal, rezulta ca dupa ce maiorul Paul Vasile personal sau prin capitanul Neagu Adrian a luat legatura telefonic cu M.U., respectiv cu locotenent-colonelul Zeca Constantin, raportindu-i situatia din teren si primind ordin de la aceasta de a executa misiunea primita, militarii aflati in dispozitiv au deschis foc de arma asupra demonstrantilor.

Cadrele militare existente in dispozitiv au recunoscut ca la acea ora din cauza unor violente exercitate de manifestanti s-a deschis foc de avertisment in plan vertical, insa din datele strinse rezulta ca s-au inregistrat victime la fata locului.

Din declaratiile ofiterilor Biris, Neagu Adrian, Cristea Maricel, Prunea Octavian si Romanescu Dorel, rezulta ca in momentul in care s-a deschis foc de arma, maiorul Paul Vasile se afla in cadrul dispozitivului care actiona.

Din jurnalul actiunilor de lupta, cit si din declaratiile maiorului Paul Vasile, ale capitanului Neagu Adrian, si ale lt. maj. Cristea Maricel, rezulta ca, in jurul orei 23 din acea zi, din ordinul comandamentului M.U. In zona Calea Girocului au aparut si cadre militare si soldati de la U.M. 01380 Arad - comandant maior Marcu Dumitru, avind misiunea ca impreuna cu unitatea din Lugoj sa depresureze cele 5 tancuri si sa asigure retragerea lor in cazarma.

Pentru indeplinirea misiunii cele doua unitati militare, sub comanda lt-col. Rogin Constantin de la Marea Unitate, au actionat impotriva demonstrantilor provocind mai multi morti si raniti.

Acest aspect rezulta pe de o parte din jurnalul de lupta unde s-a consemnat ca lt-col. Rogin Constantin a transmis comandamentului ca a fost lichidat focarul din Calea Girocului, cit si din declaratiile persoanelor audiate in cauza.

Faptul ca lt-col. Rogin Constantin a preluat comanda celor doua unitati militare si a dispus imprastierea demonstrantilor, actionind chiar cu focul de arma, rezulta din declaratiile maiorului Paul Vasile, ale maiorului Marcu Dumitru, ale capitanului Neagu Adrian, ale lt-maj. Cristea Maricel, precum si din declaratia numitului Trandafir Sorin, fost mecanic conductor pe TAB-ul in care s-a deplasat lt. col. Rogin Constantin. Din declaratia aceleiasi persoane rezulta cu claritate faptul ca lt-col. Rogin Constantin a dat ordin sa se traga in demonstranti. Fata de cele de mai sus propunem cercetarea penala a maiorului Paul Vasile si a lt-col. Rogin Constantin.

31 mai 1990

Nota: De remarcat ca recuperarea tancurilor a fost incredintata unor unitati militare din afara Timisorii (considerate probabil mai de incredere). Urmarile referatului de mai sus:

1. In iunie 1990 Comisia Guvernamentala care a avut tupeul sa faca acest referat a fost desfiintata.

2. In 1994 Paul Vasile a fost avansat prim loctiitor al comandantului corpului 5 armata.

3. Zeca Constantin a fost avansat la gradul de general.

4. La moartea generalului Guse Stefan, Parlamentul a tinut un moment de reculegere, ca si cind acesta ar fi fost un erou national.

5. In ianuarie 1996 si Rogin Constantin a fost avansat ca loctiitor al comandantului corpului 5 armata.

Ferkel-Suteu Stefan Alexandru

nascut in 13 octombrie 1946 la Timisoara, sudor la I.M.A.I.A., 3 copii, ars la crematoriu 

Ferkel-Suteu Mihaela (sotie):

nascuta in 19 ianuarie 1954 la Sibiu, lacatusa la I.M.A.I.A. (1989), acum pensionata medical

In 17 decembrie pe la prinz sotul s-a intors de la lucru (desi era duminica trebuiau sa lucreze). Mi-a spus ca a trecut pe la casa lui Tokes unde a vazut multa lume, dar nu a stat. Spunea ca a vorbit si cu colegii despre cele intimplate in oras.

Eu trebuia sa merg la farmacia din centru dupa niste medicamente, iar sotul mi-a spus: "Cum sa te duci singura, tu nu stii ce se intimpla in oras?". Am plecat impreuna.

Am mers pe jos spre Centru, trecind si pe la Tökes. Aici era mult tineret. Se spunea ca Tokes a fost dus si ca este bine ca lumea sa mearga in centru.

Ajungind in centru am vazut pe treptele catedralei multa lume care cinta "Desteapta-te romane". In fata Consiliului Municipal erau maini militare, TAB-uri si soldati cu casti si scuturi. Grupuri de oameni erau la cinema Capitol si la pesti, si acestia cintind "Desteapta-te romane".

Farmacia era inchisa. Libraria Eminescu era sparta, iar mormane de carti despre Ceausescu erau arse.

Sotul s-a intilnit cu fostul primar din Denta, cu care fusese coleg de scoala. Au discutat despre cele ce se intimpla in oras, fostul primar spunea ca lumea e nemultumita.

Sus se invirtea un elicopter. Deja se intunecase (ora 18-18,30) cind un grup de tigani a spart alimentara, scotind afara lazi cu bauturi si imprastiind pe jos zahar si faina.

Am vrut sa mergem acasa. In fata operei era un grup care cinta "Desteapta-te romane". Acel grup a inceput sa scandeze "Jos dictatura". De pe strada Alba Iulia a venit un grup de soldati tragind focuri de avertisment. Noi am mers spre Modex. Sotul a strigat catre soldati: "nu trageti, sinteti fratii nostri".

Am vrut sa luam firobuzul 15 de linga posta, ca sa ajungem acasa. Soseaua de linga Continental era blocata de soldati si nu am putut trece.

Am luat-o spre casa pe jos. Cind am ajuns in Calea Girocului am vazut foarte multa lume adunata.

La viaduct unde intoarce firobuzul 15 erau sase tancuri parasite. In zona respectiva erau sapaturi si tancurile nu putusera trece. Lumea vorbea ca cei din tancuri coborisera fara sa opuna rezistenta. A inceput si aici sa se cinte "Desteapta-te romane" si Jos Ceausescu.

Dupa viaduct la vreo 10-15 metri era un TAB mic, pe TAB erau 5-6 soldati (dintre care unul cu mustata) care trageau. Dupa primul foc oamenii au inceput sa strige "fratilor, nu trageti, sinteti romani de-ai nostri". Nu am vazut ca cineva sa fi agresat militarii. Acestia au tras in multime. Linga noi a cazut un om (am aflat mai tirziu ca era Dumitru Juganaru). Pe jos era balta de singe si bucati de creier. Lumea fugea sa se adaposteasca cind sotul a fost impuscat in abdomen si a cazut tragindu-ma si pe mine care eram la brat cu el.

Oamenii l-au dus intr-un apartament, de unde s-a dat telefon dupa salvare. Salvarea n-a venit.

Am rugat pe cei din jur sa ne duca careva cu masina pina la spital, dar toti erau ingroziti si au refuzat. In spatele blocului se construia. Am luat o placa de la santier si l-am pus pe sotul meu pe ea. Citiva barbati m-au ajutat sa-l duc la spitalul judetean.

Cind l-au impuscat pe sotul meu era cam ora 19,30 , iar la spital am ajuns pe la 21,30 (am mers incet fiindca sotul se plingea de dureri).

Nu am fost lasata sa intru in spital si am stat in curte citeva ore, nadajduind ca voi afla cite ceva despre sot. Am vazut salvari venind mereu cu raniti si m-am ingrozit, se auzeau mereu rafale.

Pe la 2,30 noaptea am ajuns acasa. Dimineata la 6,30 am mers iar la spital unde m-am intilnit cu Barbat Ion (finul parintilor mei), care venise pentru cumnata sa Lepa. Nimeni nu voia sa ne dea informatii despre raniti, toti erau speriati.

Pe la 11,30 spitalul a fost inconjurat de militie. Maiorul Veverca Iosif a venit in curte, unde eram vreo 20-30 de persoane care asteptau vesti si ne-a amenintat ca daca nu parasim locul ne impusca. M-a mirat cu cita ura vorbea Veverca cu noi. Alaturi de Veverca actiunea de inconjurare a spitalului era condusa de un alt maior care avea ochelari cu rame aurii.

Pentru a afla ce s-a intimplat cu sotul cumnatul a luat legatura cu o asistenta din spital, care a spus ca nu li se da voie sa urce de la un etaj la altul.

Marti (19) m-am dus la servici (I.M.A.I.A.) sa anunt ca voi lipsi de la lucru. Intreprinderea era pazita de garzi patriotice care n-au vrut sa ma lase sa intru pina nu au telefonat directorului Bumbar. L-am anuntat pe maistru. Cind sa plec la poarta n-am fost lasata sa ies, directorul Bumbar a spus sa fiu dusa la el. Aici era securistul fabricii care m-a injurat si m-a intrebat ce-am cautat acolo. I-am spus ca iesisem in oras pentru medicamente. Securistul mi-a zis ca nu e voie sa se mearga in grupuri pe strada. Cind mergeam spre casa am fost strigata de o femeie, asistenta la spital, care-l cunostea pe sotul meu, si care mi-a spus ca au fost furate cadavrele.

Abia joi dupa-masa am putut intra in spital. Am spus la poarta ca-l caut pe Ferkel-suteu. Mi s-a spus ca nu este pe lista, sa caut la alte spitale. Am raspuns ca n-am ce sa caut in alta parte, ca eu aici l-am adus si aici l-am inregistrat. Mi-am dat seama ca sotul a fost printre cei dusi si ca registrele au fost distruse.

Dupa caderea lui Ceausescu cumnatul s-a dus la doctorul Dressler de la medicina legala, care i-a spus ca isi aminteste de sotul meu. Doctorul Dressler, fara sa vada poza a putut sa-l descrie pe sotul meu, inclusiv camasa cu care era imbracat. Cadavrul sotului nu l-am mai vazut niciodata.

In 1990 am aflat ca la Procuratura civila se pot consulta fotografiile celor banuiti ca au reprimat revolutia. Am fost acolo si mi s-au dat niste teancuri de poze, dar nu era printre ele nici Veverca, nici cel cu rame aurii. Stiam ca militianul care pazise spitalul se chema Veverca si am intrebat unde este poza lui Veverca iar procurorul mi-a spus ca nu o voi gasi acolo.

 17 iulie 1995

Nota: Maiorul de militie Iosif Veverca a fost inculpat in procesul de la Timisoara si condamnat la 15 ani inchisoare, dupa ce s-a dovedit vinovat de uciderea tinarului Ianos Paris. Apoi a scapat de puscarie sub pretext medical.

 Ion Maria

  nascuta in 1 martie 1932 la Pagaia (jud. Bihor), pensionara, 2 copii

Ion Petru (sot):

nascut in 9 iunie 1928 la Topolovatul Mare (jud. Timis), pensionar (fost controlor de bilete la IJTL)

In seara de 17 decembrie 1989 ma intorceam cu sotia, cu o nepoata a sotiei Sabo Florica si cu soferul Petrisor Gheorghe din vecini, cu autoturismul meu din comuna natala a sotiei Pagaia jud. Bihor. Am ajuns in Timisoara pe la ora 23,15. La intrarea in oras am fost opriti si ni s-a controlat masina. Ni s-a spus sa mergem spre casa pe la periferie. Am plecat spre casa fara sa ne dam seama ce este in oras. Am trecut pe la intersectia 6 Martie colt cu Gh. Lazar unde se auzeau anumite scandari : "Jos comunismul!", "Vrem libertate!" si altele. Eram speriati si ne grabeam sa ajungem acasa. Am dus-o pe nepoata sotiei acasa, in zona Soarelui. Apoi mergind spre casa pe strada Lidia, am vazut ca intersectia cu Calea Girocului era barata cu tancuri si autobuze si erau in rind de la un colt la altul doua sau mai multe rinduri de soldati care stateau pe pozitie de tragere. Noi ne-am speriat si am incetinit, dar cind ne-am apropiat la 50-60 metri fara sa ne someze au tras cu gloante inspre noi. Un glonte trecind prin parbriz a nimerit umarul drept al sotiei, fara ca noi sa stim ca ea a fost impuscata. Am intors masina repede si am fugit spre zona spitalului iar pe drum sotia mi-a zis ca sa mergem la spital caci crede ca este impuscata. Eu am bagat mina in sinul sotiei si am scos-o plina de singe. Am ajuns la spital si i-am deschis sotiei usa din fata a mainii si am intrebat-o daca se poate da singura jos. Ea a spus ca se poate cobori si ca nu-i este rau. Mi-a spus sa nu plec acasa caci poate o va pansa si vine si ea cu mine acasa. S-a urcat singura pe targa iar brancardierii au luat-o si au dus-o la biroul de internare, pina unde am insotit-o si eu.

Ni s-au luat anumite date personale. Apoi sotia a fost dusa sus spunindu-ni-se ca pentru pansament. Am stat cu soferul asteptind-o. Acestea toate s-au intimplat in jurul orei 23,30. Pe la 1,30 noaptea a venit o sora si a spus soferului ca sotia mea a murit. Soferul m-a cautat si mi-a spus ce a aflat. Nu am crezut fiindca stiam in ce stare o adusesem. La un moment dat am vazut o femeie dintre cele care au dus-o sus, am intrebat-o ce este cu sotia mea. Nu a vrut sa spuna adevarul, dar pina la urma mi-a spus ca sotia a murit inainte de a ajunge la primul ajutor. M-am intristat si am rugat-o sa-mi aduca bijuteriile sotiei: adica verigile din urechi, lantul de la git, verigheta si inelul. Dupa un timp a venit cu doua obiecte lipsa, adica o veriga din ureche si inelul de pe deget, despre care spunea ca nu le-a mai gasit si ca verigheta nu o poate scoate de pe deget. Am intrebat-o daca pot sa merg eu ca sa vad si sa iau eu verigheta. Mi-a spus de fata cu soferul ca acolo nu se poate intra caci nu dau voie medicii. Pina la urma am ajuns la invoiala: mi-a spus ca ea nu ma duce acolo dar daca totusi vreau ea se duce inainte iar eu sa fug nevazut de cei imbracati in alb, spunindu-mi ca sotia mea este la etajul doi pe hol. Am fugit nevazut de nimeni si am ajuns la etajul doi. Am intrebat care este sotia mea pe acea doamna fiindca pe hol erau o multime de morti si era intuneric, nu se vedea decit pe lumina saloanelor alaturate. Mi-a spus ca este aceea care este pe targa unica.

M-am bagat printre morti si am ajuns pina la sotia mea. La targa am plins si am strigat vazind-o moarta. Intre timp au iesit asa-zisi medici imbracati in alb si m-au intrebat cine mi-a dat voie sa intru acolo. Eu am spus ca o sora nu poate sa-i scoata verigheta si am venit eu. Mi-au dat voie sa iau verigheta si o sora care era acolo m-a rugat sa le ajut sa o puna pe sotia jos de pe targa. Le-am ajutat si am pus-o jos dupa care am fost dat afara de pe acel hol. Am coborit jos plingind si cu sufletul impacat caci am vazut-o cu ochii mei moarta. Am stat pina dimineata. La ora 6,30 m-am dus la biroul de internari pentru a o primi acasa. Acolo mi s-a spus ca ranit sau mort cu acest nume nu avem.

Am venit acasa plingind. Am fost luni sa o caut la spital, dar spitalul era inconjurat de armata si de militie si nu dadeau nici o relatie. La fel s-a intimplat si marti 19 decembrie cind, de la unele persoane care erau disperate ca si mine am auzit ca unele cadavre au fost duse luni din spital si care mai sint vor fi duse marti seara.

Vineri 22 decembrie m-am dus la medicul legist asa zis Dresler care mi-a facut acte si am gasit-o pe sotia mea la morga. Sotia mea la internare era impuscata in umarul drept iar cind mi s-a dat s-o duc acasa am gasit-o bagata intr-un sicriu iar in cap avea doua gauri de gloante in plus fata de cind a fost internata in spital. Acest fapt il pot dovedi cu acel domn care face serviciul la morga, cu soferul care era cu mine si cu baiatul meu care m-a ajutat sa o scot de la morga.

5 mai 1991

Nota: Sintem si in posesia declaratiei soferului Petrisor Gheorghe, care repeta practic cele spuse de dl. Ion Patru.

Luca Stefan

  nascut in 24 august 1959 la Cenei (jud. Timis), impuscat in bratul drept si in torace, mecanic auto la Intreprinderea de Autoturisme (1989), acum pensionat cu gradul 2 de invaliditate

Duminica dupa masa, impreuna cu nevasta (Luca Georgeta), am iesit pe Calea Girocului. Pe strada era multa lume care se perinda in sus si in jos. In intersectia dintre Calea Girocului si Stefan Plavat (acum Liviu Rebreanu) erau vreo 6-7 tramvaie blocate. Un tractor cu rotile dezumflate si cu pari in remorca bloca jumatate din soseaua care vine dinspre spitalul judetean. Vizavi de posta din Calea Girocului erau 4 tancuri abandonate, cu butoaiele de motorina sparte. Pe jos era plin de motorina.

Din cind in cind, dinspre centru venea cite o maina militara, care neputind sa mearga spre posta, intorcea in intersectia cu Plavat. Aparitia mainilor militare provoca huiduieli si injuraturi in rindul multimii.

Eu ma plimbam pe Calea Girocului, mergeam pina la tancuri, ma mai intorceam la tramvaie. Un grup de vreo 10 persoane cu pari au inceput sa sparga vitrinele. Au rasturnat rafturile din alimentara, au aruncat cu marfa pe jos. Pe sosea era alb de faina, zahar, orez, parca ninsese. Cite unul indemna lumea: "Luati ca-i pe gratis! E de la Ceausescu!".

Vorbind cu oamenii de pe strada, am auzit ca exista morti. Circula zvonul ca si la Cluj a inceput revolutia. M-am dus acasa si am dat telefon la matusa-mea din Cluj si i-am spus ce se intimpla in Timisoara. Matusa mi-a zis ca la Cluj e liniste.

Se inserase. Am vazut dinspre strada Lidia urme de trasoare trase in sus. La intersectia Girocului cu Plavat erau citeva mii de oameni. Am auzit doua gloante lovind in tramvai si am vazut gaurile facute in tabla tramvaiului.

Circulatia mainilor militare dinspre Centru s-a intetit. Multimea devenise mai numeroasa. De cite ori vedeau maini militare, oamenii incepeau sa se agite, sa injure, sa huiduie. Se striga catre soldati: "Nu trageti! si voi sinteti de-ai nostri!", se scanda "Jos Ceausescu!".

A aparut un pluton de soldati tineri, infricosati, condusi de un ofiter, care a mers catre tancuri insotit de huiduielile multimii. La aparitia plutonului lumea s-a refugiat in scarile blocurilor. Eu si cu nevasta n-am mai putut intra in bloc, fiindca era ticsit de lume.

Peste vreo 10-15 minute am pornit, impreuna cu un grup de demonstranti, catre tancuri. Nevasta plecase acasa, sa vada de copii. Am ajuns pe la strada Stefan Stinca cind a inceput sa se traga, cred ca dinspre tancuri. Se auzeau gloantele cum loveau stilpii si blocurile. Pe strada Stefan Plavat, dintr-o maina "Carpati" de armata, au inceput sa sara soldati care imediat luau pozitie de tragere pe burta, cu fata spre tancuri. Ne aflam intre doua grupuri de soldati: cei care sarisera din maina, aflati linga florarie, intre semafoare, si cei din zona tancurilor. Lumea a inceput sa fuga, sa se adaposteasca. Ma reintilnisem cu nevasta, si am intrat impreuna intr-un bloc. Aici era din nou ticsit de lume. Peste vreo 5 minute am vazut doi insi in haine de piele circulind linistiti pe mijlocul strazii. M-am gindit ca pot iesi in strada fara pericol, si am vrut s-o iau spre casa. Nevasta a mers inainte. Deodata am vazut-o ghemuindu-se cu mina la ochi si spunindu-mi: "Fane nu mai vad!". Cind am vrut sa o ajut am simtit o caldura puternica pe corp si pe picior si am vazut ca sint plin de singe. Am cazut. Incercind sa ma ridic am simtit o durere puternica si mi-am pierdut constiinta.

Sotia, dupa ce si-a revenit (din ricoseu, niste schije de la un glonte i-au intrat in ochi), vazind ca eu sint la pamint a cerut oamenilor prezenti ajutor, dar, pe moment, nimeni n-a avut curajul sa iasa din bloc. Dupa citeva minute o femeie a ajutat-o pe sotie sa ma tirasca in casa scarilor, unde am primit primul ajutor. Ceilalti au dat telefon la salvare, dar li s-a raspuns ca aceasta nu poate veni fiindca se trage si in salvari. Nevasta s-a dus atunci pina la spital, mai mult tiris, si a izbutit sa aduca pina la urma o salvare.

Doua zile am fost in coma.

11 martie 1995

 Maris Stefan

  nascut in 24 august 1949 la Bogdan Voda (jud. Maramures), mecanic utilaj greu la Intreprinderea nr. 7 Constructii (acum Metcoms), 2 copii

Maris Daniel (fiu):

nascut in 28 iunie 1976 la Timisoara, student la Universitatea Banatului

Inca inainte de 16 decembrie 1989 auzisem zvonuri de la prietenii mei ca trebuie sa se intimple ceva.

In seara de 16, pe cind ne uitam la film la sirbi, s-a auzit o rumoare pe Calea Girocului. Am iesit pe balcon sa vedem despre ce-i vorba, dupa care tata s-a imbracat si a iesit in strada. Noua nu ne-a dat voie sa iesim din casa. Am ramas pe balcon si ne-am uitat la coloana de demonstranti care strigau: "Veniti cu noi!", "Lasilor!", "Jos Ceausescu!" s.a.

Peste citeva minute tata a revenit in casa. A doua zi dimineata (duminica) tata s-a dus la servici (lucra 12 ore cu 24).

Maris Rozalia (sotie):

nascuta in 9 aprilie 1948 la Dumbrava (jud. Maramures), muncitoare la "Filty" S.A.

Pe la prinz sotul meu s-a intors acasa sa manince, a stat putin sa se odihneasca. Intre timp am vazut tancurile trecind spre oras. Stefan a spus: "Vai doamne dumnezeule! Trec tancurile prin oras ca-n vreme de razboi!". S-a imbracat si a plecat la servici. Acolo poarta era inchisa asa ca s-a intors iar acasa (deja se inserase). Pe Calea Girocului era multa lume adunata, se facuse o baricada.

M.D.: In 17 decembrie am fost pina in centru pentru a vedea ce se intimpla in oras, impreuna cu citiva prieteni. Pe strazi era multa lume, nu circula nici un mijloc de transport. Ajuns in Piata Operei am vazut si aici multa lume. La un moment dat, din multime s-a inceput sa se arunce cu pietre in vitrine. Cind am vazut ce se intimpla am vorbit cu prietenii sa parasim piata. Ne-am intors spre casa. Incepuse sa se intunece dar nu era inca intuneric cind am ajuns in Calea Girocului. Aici era multa lume rasfirata. Nu se striga nimic, dar oamenii pareau ca asteapta ceva.

M.R.: Sotul meu s-a dus si el in strada, printre oamenii care strigau si huiduiau. Din cind in cind mai venea acasa ca sa-mi spuna ce se intimpla afara. Eu nu am iesit din casa fiind bolnava, dar ma mai uitam de pe balcon. Am vazut un tanc blocat pe Calea Girocului. Manifestantii au atacat tancul.

M.D.: Eram in strada. Pe Calea Girocului erau 4-5 tancuri blocate. Se facuse o baricada din troleibuze. Dintr-unul din tancuri a iesit un militar care a fost lovit cu pietre. Unul din cetateni l-a ocrotit de furia multimii ducindu-l intr-un apartament.

S-au spart butoaiele de combustibil ale tancurilor. Cineva a dat foc la motorina. Altii au strigat sa se opreasca focul, fiindca se puteau produce pagube. S-a intervenit pentru a se limita extinderea focului.

2-3 manifestanti s-au suit pe un tanc si umblau la mitraliera. Nu stiu ce voiau sa faca cu ea, dar n-au izbutit sa faca nimic. Unul dintre cei suiti pe tanc a fost strigat de o femeie (probabil maica-sa): "Coboara de acolo! Vrei sa ajungi iar la inchisoare, ca numai luna trecuta ai iesit?".

Dupa citva timp, s-au spart vitrinele de la magazine. S-au fortat usile, s-a intrat inauntru, fiecare insusindu-si din bunurile aflate acolo. Am intrat si eu in librarie, unde am luat niste pungi cu carti (era obiceiul sa se vinda la punga cite o carte buna si una proasta). Cind m-am intors acasa tata mi-a spus sa arunc cartile la gunoi, ceea ce am si facut.

Pe la ora 21-21,30 dinspre unitatea militara au venit niste soldati urmati de un TAB. Multimea s-a speriat si s-a retras spre strazile laterale. Soldatii au deschis focul. Eu am intrat in casa si am privit din balcon ce se intimpla, alaturi de mama si de fratele meu. Dupa un timp mama a spus ca tata a cazut.

M.R.: Am auzit galagie mare in strada si am iesit pe balcon fiind ingrijorata din cauza sotului si copilului. Am vazut lumea retragindu-se din strada principala si asteptam sa-l vad si pe sotul meu ca se indreapta spre scara. Vecinii se adunasera linga intrarea in bloc si apoi l-am vazut si pe Stefan indreptindu-se spre grupul de vecini. Am auzit un strigat: "retrageti-va in scari ca trag!", dar nimeni nu s-a miscat din loc. S-au auzit citeva impuscaturi si apoi din nou somatia: "retrageti-va ca trag!", iar apoi l-am vazut pe Stefan cazind la pamint. Am iesit afara si impreuna cu vecinii l-am adus pe Stefan in casa scarii. Daniel s-a dus dupa salvare, dar n-a venit nici o salvare. Un vecin (Petrin Vucomir) l-a transportat pe sotul meu la spital.

Am izbutit sa-l mai vad pe Stefan in zilele de 21 si 22 decembrie, dupa ce facuse o operatie. Era paralizat (glontul ii sectionase maduva spinarii) si nu putea sa vorbeasca. Pe 23 decembrie incepuse iar sa se traga si nu mi s-a mai dat voie sa intru in spital. La fel s-a intimplat si in 24 dimineata, cind am fost oprita de cordonul de militari si civili care inconjurau spitalul. Am rugat un cetatean sa se intereseze de sotul meu. Acela avea voie sa intre in spital fiindca se zicea ca "luptase pe baricade". Cetateanul respectiv, cind s-a intors mi-a zis ca n-a putut ajunge pina la Stefan. Intorcindu-ma acasa am gasit o telegrama de la spital din care am aflat ca sotul meu murise.

26 februarie 1995

Rusu Cristian

  nascut in 20 aprilie 1975, elev (1989), impuscat picior

In 16.12.89 am fost la scoala, pina la ora 14.00. In drum spre casa m-am oprit in centru, pentru a vedea ce se petrece. Cu tatal meu, dupa ce a fost acasa, m-am intors in centru, apoi (in jurul orei 16-16.30) am ajuns la podul de la Maria, spre casa pastorului Tokes. Nu erau decit 2-300 insi si am plecat din nou acasa. In 17.12.89, pe la ora 10-11 m-am dus din nou in centru cu tata. Am intrat in multime scandind alaturi de ei diferite lozinci (la ora 12). In drum spre casa pastorului, la libraria de la Sinaia erau carti arse. Am ajuns in locuinta pastorului, printre militieni. Pe coridor erau alti copii mai mici. I-am intrebat unde-i locuinta pastorului si unul mi-a aratat. Am pus mina pe pat, era cald... Tata a aflat ca nu mai este... Apoi am plecat, dar manifestantii au mai ramas pe loc (vreo 500 pe la ora 13-13.30). In centru m-am intors impreuna cu tata pe la ora 14, pe la Continental spre casa. Unii veneau dinspre complexul studentesc pe str. K. Marx spre Muzeul Banatului. Un militian era intre manifestanti care-i cereau sa strige "Jos Comunismul, Jos Ceausescu" iar el striga... In drum spre opera un grup se indrepta spre Casa Armatei, pe str. Alba Iulia (era dupa 16.30). In piata Libertatii in acel moment am auzit ca se trage si m-am dus acasa. Inapoia magazinului Bega pe la CEC-ul mare, niste militari ne-au cerut buletinele, dupa care au cerut si tigari... Tata le-a dat, militarii au cerut sa le arunce jos, pentru a nu fi vazuti de superiori. Cu troleul 17 am plecat acasa. Pe la 17.30-18 in strada se scandau lozinci si am iesit afara. In Calea Aradului linga Complexul alimentar (peste drum), unii spargeau geamurile, magazinele erau devastate (textile, alimentara, librarie, aprozar).

Au incendiat obiecte scoase din magazine in mijlocul drumului. Erau multi (peste 1000). Prin zona a trecut o Dacie Combi crem, urmata de trei camioane ale armatei, cu militari si barbati imbracati in haine militare. Camioanele si masina au intrat in UTT. S-a zvonit ca studentii erau inconjurati de militari si ca nu li se permite iesirea in oras. Ne-am indreptat spre camine, am ajuns linga libraria Tudor Arghezi, la colt si am vazut ca s-a format un cordon de militari in termen, dar si din oameni deghizati in militari, inarmati, in pozitie de tragere. Din curtea UTT-ului a iesit un ofiter in haine kaki, care a tras fara somatie, dupa care au tras si militarii. A fost ucis (in cap) un tinar (Carpin Danut - n.n.) care a cazut peste mina mea si a tatalui meu, dupa care am cazut si eu ranit in gamba, peste acel mort. M-am rotit pe jos pina dupa cladire, apoi l-am chemat pe tata in ajutor. Un vecin care ma cunostea, m-a luat pina la o scara de bloc la adapost. Aici a mai fost un tinar ranit in maxilar (Grama Alexandru). Tata a sosit impreuna cu mama m-au legat la picior intr-o locuinta , cu un cearceaf.

Au gasit o maina, soferul nu a vrut, dar cu sila prin intermediul manifestantilor, ne-a dus la Clinicile Noi pe tata, pe mine si pe Grama. Pe Grama, cu care am vorbit, era constient, avea hemoragie, l-au pus pe masa de operatie. L-au anesteziat, dupa care au incercat sa-l opereze, dar a murit pe masa dupa 30 minute. Grama nu era insotit de nimeni. Tata mi-a spus ca Grama a murit, el a ajutat la caratul ranitilor si l-a dus pe Grama la morga, impreuna cu un brancardier (Petre) mai in virsta. A doua zi, dupa ce mi-am revenit, niste militieni sau securisti au incercat sa ne interogheze, erau civili. Eu eram inca anesteziat si nu am putut discuta. In salon am fost impreuna cu un ziarist francez Jack, Ditoiu Iulica, ...in total 6 paturi.

Medicii au fost buni. S-a permis vizitarea noastra, in fiecare zi. S-a instituit garda, de catre civili si nu au permis ca mortii sa fie dusi, desi a venit un camion militar cu militari sa-i duca pe morti. Camionul a ramas pe loc. Soldatii au fost imbracati in pijamale si dusi intr-o incapere (dispozitie data de prof. Radulescu). Armele militarilor au fost folosite pentru paza si apararea ranitilor. Nu au fost folosite aceste arme, ele au fost restituite militarilor in 22.12.89.

(declaratie din arhiva asociatiei "Memorialul Revolutiei")

Sinteza Parchetului Militar despre revolutie: "Dosarul nr. 252/P/1992 - privind evenimentele ce au avut loc in 17 decembrie 1989 pe Calea Aradului din Timisoara.

In seara zilei de 17.12.1989, un detasament de 50 militari de la UM 01008 Timisoara comandat de maiorul Surdu Danut si maiorul Negovan Petrica, au primit ordin sa asigure paza Intreprinderii Textile Timisoara. Misiunea a fost ordonata de comanda UM 01024 Timisoara, la solicitarea conducerii intreprinderii.

In jurul orelor 22 o coloana de manifestanti s-a deplasat pe Calea Aradului, spre iesirea din oras. Cind coloana s-a apropiat la circa 100 metri de poarta intreprinderii, militarii, care nu au cunoscut intentiile demonstrantilor, au somat prin voce si foc de avertisment. Demonstrantii s-au refugiat spre imobilul la parterul caruia se afla libraria "Tudor Arghezi".

Pe fondul deschiderii focului de catre militari, din spatele coloanei de demonstranti, persoane neidentificate aflate intr-un autoturism ARO au tras impotriva manifestantilor. Acest aspect este confirmat de martorii oculari si de 3 dintre raniti.

In zona au fost impuscate mortal 2 persoane si ranite 9.

Martorul ocular Mosiesei Petru declara ca cei doi decedati au fost impuscati de persoane necunoscute ce se aflau in acel ARO. Martorul Vidican Mihai, fost ofiter de securitate, declara ca in prezenta sa, un lucrator M.I. a afirmat ca a tras dintr-o maina pe Calea Aradului in 17.12.1989".

 Lefter Liviu

  nascut in 22 aprilie 1950, sofer la IJTL, arestat si batut

In ziua de 17 decembrie 1989 in jurul orei 18.00 am mers cu bicicleta in Calea Aradului la un frate pentru a-i povesti cele intimplate in oras simbata seara, dar aici, afara era zarva mare. Auzindu-se tragind in oras, am plecat acasa. Am luat-o cu bicicleta pe Calea Aradului cu gindul de a merge pe str. Cimpina la Complex unde locuiesc eu, in spatele acestuia. Dar cum mergeam cu bicicleta cintind "Desteapta-te Romane", in fata ITT (Intreprinderea Textila - n.n.) am fost somat de un cordon de soldati care barau strada zicind "Stai, daca nu stai tragem". M-am oprit de indata ce am fost somat cu pustile spre mine. Mi s-a ordonat: "Lasa bicicleta si pune miinile dupa cap". Asa am facut, s-au apropiat de mine, unul de o parte altul de cealalta parte, mi-au sucit miinile la spate si au inceput sa ma boxeze cu pumnii in stomac, ficat, piept zicindu-mi "De ce cintai, nu-ti convine regimul?". Apoi m-au bagat la poarta ITT, m-au cautat in buzunare, m-au scos in curtea ITT, linga poarta spunind sa stau cu fata la perete fiind pazit de o garda de vreo 4 soldati care patrulau mereu pe linga mine. La poarta era o femeie probabil portareasa, un cetatean ce statea permanent la telefon si mai cineva cred ca ofiterul de serviciu plus gardienii in haina militara. Precizez ca o parte din acesti soldati se deosebeau de ceilalti prin faptul ca erau mai in virsta si mai cruzi desi nu aveau grade dadeau ordine la ceilalti sa fie atenti si sa patruleze. Eu apelam la acestia sa-mi dea drumul sa merg acasa ca ma asteapta cel mic. Nici nu ma bagau in seama. Femeia aceea le facea cafele si le cara sticle cu vin.

Dupa un timp aproape o ora a venit masina militiei, un ARO cu doi militieni, dar si acestia cu aceeai tactica de bataie si distrugere a omului, sucindu-mi miinile la spate dind cu pumnii in mine ca in sac, m-au dus la masina aruncindu-ma cu fata in jos si sa nu ma misc, daca fac vreo miscare ma impusca. Mentionez ca in timpul cit am stat la ITT cu fata la perete, in strada se auzeau tipete.

M-au dus la Popa Sapca, unde m-au luat pe sus prinzindu-ma de curea din spate aruncindu-ma pe niste scari intr-un hol. Tot boxindu-ma spre o sala spunindu-mi-se "Vrei sa schimbi lumea?"

In acea sala erau banci si mese si vreo 5 civili, cred ca procurori la cite o masa sau banca care ne anchetau, fiindca mai erau acolo victime ca mine si tot mai erau adusi si altii. Am dat o declaratie cu relatarea faptelor din acea zi pe care le scria acel procuror, dupa care m-au dus intr-un dormitor cu 99 de paturi si cite doi in pat, unde am stat 3 zile pina miercuri seara in 20 decembrie 1989 cind ne-au eliberat. Am mers joi dimineata la ITT, respectiv in 21 decembrie, sa vad de bicicleta, dar n-am gasit-o.

Mentionez ca tineam atit de mult la aceasta bicicleta intrucit aceasta a fost si caruciorul copilului meu, nu pentru ca aveam montat pe ea sezutul pentru copil, ci pentru ca nu am avut posibilitatea de a-i cumpara carucior si am folosit bicicleta drept carucior pentru copil. Mai mentionez ca dupa eliberare desi am fost zdrobit miseleste (in timpul celor 3 zile si 3 nopti in dormitorul Popa Sapca stind mai mult linga geam, fiindca nu primeam aer fiindu-mi fracturat bratul sting, zona inimii) tot nu m-am dus la nici un dispensar pentru a ma trata, intrucit mi-a fost teama. Urmarile acelei maltratari le-am simtit din plin de la eliberare si au consecinte si in continuare.

Am dat 2 declaratii si la Procuratura militara cu intimplarile odioasei zile de 17 decembrie 1989, dar datorita faptului ca memoria vizuala nu m-a ajutat, nu am putut depista pozele celor care m-au maltratat.

 (declaratie din arhiva Asociatiei "Memorialul Revolutiei")

Nota: Cei care l-au arestat pe dl. Lefter Liviu erau se pare de la M.Ap.N. In 1990, la procuratura civila au fost disponibile pentru identificare doar fotografiile angajatilor M.I. (si nici acestea toate). Asa se explica faptul ca dl. Lefter nu i-a putut depista pe cei care l-au arestat.

 Ghinea Ion

nascut in 17 martie 1952 in comuna Gorgota, sat Potigrafu (jud. Prahova), impuscat in piept si bratul sting, sudor la intreprinderea Alpha (1989), acum pensionat medical cu grad 2 de invaliditate

16 decembrie 1989 era o zi frumoasa. Era ora 14 si ma plimbam cu sotia avind vesti ca in zona Maria s-au adunat niste oameni.

Nu stiam pentru ce au facut acel gest, eram curios mai ales ca am vazut militieni care ne spuneau sa circulam. Curiozitatea m-a determinat sa ma opresc si sa ascult ce se vorbea acolo in zona.

Intimplarea a facut sa ma intilnesc cu un prieten pe nume Stanca Aurel, caruia i-am dat o sticla de prenandez pentru a-si repara incaltamintea copiilor. Militienii l-au intrebat de ce umbla cu sticla in mina. Un militian l-a lovit cu bastonul, la care prietenul meu, cu o sinceritate nemaiintilnita in Tara Romaneasca, a ripostat lovind cu sticla in militian. A fost arestat si legat cu sirma in loc de catuse, fiindca nu erau destule catuse pentru acei oameni curati si adevarati.

In 17 decembrie, in jurul prinzului am mers in centrul orasului la Opera. Aici erau foarte multi oameni agitati si multa forta de ordine. Unii din multime vociferau si strigau izolat lozinci impotriva conducerii statului. La ora 16 am ajuns iar acasa si infricosat de ceea ce am vazut in centrul Timisoarei am sfatuit familia sa nu mai iasa pe strada.

Multi prieteni (Vesa Mihai, Tanasescu Maria, Zura Ion, Hansi) au venit la mine si discutam despre ce intorsatura o sa ia evenimentele. De la niste cunoscuti am primit telefoane ca in centru se trasese in populatie. Dinspre Padurea Verde trecea o coloana de vreo 50 de demonstranti care strigau: "Oameni, iesiti acum sau niciodata!", "Aveti curent?", "Aveti caldura?". Am luat in fuga o haina pe mine, am iesit si m-am atasat in fruntea coloanei. Mergeam pe strada Lotusului cu intentia de a intra pe Calea Lipovei si apoi sa mergem la Opera, unde stiam ca este multa lume adunata. Inainte de a intra pe Calea Lipovei, la 60 metri de poarta unitatii militare, s-a deschis foc asupra noastra, fara avertisment. Am fost impuscat in piept, linga inima. Cum locuiam aproape, am izbutit sa ma intorc pina acasa. O vecina, asistenta medicala, mi-a dat primul ajutor, iar alti vecini m-au transportat cu o maina la spitalul Victor Babes, unde am fost operat.

A doua zi am parasit spitalul clandestin, fiindca auzisem de la doctorul Ene ca la spitalul judetean se impusca ranitii. Doctorul Ene mi-a zis: "du-te pe unde stii!". Abia dupa caderea lui Ceausescu m-am internat iar la spital.

17 martie 1995

 Botoc Luminita Florina

  nascuta in 16 aprilie 1976 la Timisoara, eleva, gasita in ianuarie 1990 in groapa comuna din cimitirul eroilor

Botoc Virgil (tata):

nascut in 1952 in comuna Focuri, sat Fintinele (jud. Iasi), cioplitor in marmura

In 17 decembrie pe la ora 19-19,30 am auzit o coloana de manifestanti care treceau prin fata blocului (str. Pomiculturii - n.n.) strigind "Jos Ceausescu!", "Romani veniti cu noi!", "Si voi sinteti romani!".

Fetele Luminita, Cristina si Lacramioara au coborit. Luminita s-a dus cu manifestantii.

Dupa un timp am iesit pe balcon si am vazut ca s-au tras trei rachete rosii. I-am zis nevestei: "Ceva nu-i in regula! O sa se deschida focul!". Peste 5-10 minute am auzit focuri de arma.

Am vazut ca Luminita nu se intoarce. M-am gindit ca a vazut ca se trage si a ramas la o prietena peste noapte.

Dimineata m-am dus in Calea Lipovei si m-am intilnit cu colegul Avadanei Stefan care mi-a povestit ca au fost morti. I-am zis ca si fata mea a fost printre manifestanti iar el mi-a spus ca printre morti se afla si o fata cu fis rosu, asa cum era imbracata Luminita. Avadanei mi-a spus ca toti ranitii si mortii au fost dusi la Clinicile Noi. Am plecat la Clinicile Noi. Acolo, autopsierul mi-a spus ca fata mea a fost moarta si a trimis-o la morga, la spitalul judetean.

A 2-a zi (19) am fost la spitalul judetean. Am mers la doctorul Dressler care s-a uitat in registre si a spus ca nu este nici un mort in morga. Am intrebat cum nu este nici un mort ca de la Clinicile Noi fata mea a fost adusa aicea. Un soldat in uniforma M.Ap.N., de vreo 18-19 ani, a venit cu arma asupra mea si a spus de ce fac galagie si sa plec imediat ca ma impusca.

In 20 sotia s-a dus cu o vecina la spital s-o caute pe Luminita. A vorbit cu un militian, i-a spus de fata. Militianul a dus-o in spital. Acolo erau trei domni imbracati in halate albe si cu arme la ei. Nevasta le-a dat datele fetei si o fotografie, iar domnii aceia i-au spus sa mearga acasa linistita, ca o sa ne anunte ei daca Luminita e ranita sau moarta.

In 22 dimineata la cimitirul saracilor s-au dezgropat niste morti. Am fost si eu acolo sa vad daca n-o gasesc pe Luminita. Aici era o groapa comuna, o alta groapa cu un singur mort si inca un mort in capela. Mortii fusesera ingropati dezbracati. Unii erau cusuti cu sirma, cel din capela avea si picioarele legate cu sirma. Am scos mortii, i-am pus pe niste cearsafuri.

O masina a trecut pe Calea Lipovei si anunta de la o statie de amplificare ca Ceausescu a fost prins.

La spitalul judetean n-am mai fost fiindca mi se spusese ca acolo nu mai sint morti si auzisem ca mortii de acolo au fost dusi la Bucuresti.

In 24 decembrie am fost la procuratura, am dat declaratii si fotografia fetei. Procurorul Balan mi-a spus ca are 60 de teroristi arestati si va cerceta daca recunoaste vreunul fotografia.

In 15 ianuarie iar am fost la tribunal si procurorul Balan mi-a spus ca pina acum nimeni n-a recunoscut-o pe fiica mea. Dupa ce am iesit de la tribunal, am aflat ca in cimitirul Eroilor s-a descoperit o noua groapa comuna. Am mers acolo. In groapa erau 11 morti, printre care si Luminita.

18 martie 1995

 Cheptenariu Radu

nascut in 23 ianuarie 1929 la Hudesti (jud. Botosani), fost ofiter de graniceri, pensionar in decembrie 1989, impuscat in torace (din spate), grad 3 de invaliditate. Raposat in 1997.

In seara de 17 decembrie 1989, pe la ora 19, se auzea vuietul multimii care venea dinspre Calea Torontalului spre Calea Lipovei si striga "Romani veniti cu noi!". M-am dus in strada, m-am intilnit cu trei vecini (Ioan Miron, Doru Purice si unul Edi) si le-am zis sa mergem si noi sa vedem ce se intimpla. Am mers si am ajuns pina in fata alimentarei vechi (nu cea de vizavi de unitatea militara). Pe Calea Lipovei, in dreptul pietii, era facuta o baricada din citeva mese de beton, o bara de fier si ceva care ardea (banuiesc cauciuc). Se striga "Jos Ceausescu!", "Libertate!", "Romani veniti cu noi!". Din rindul multimii au iesit trei insi care au spart geamurile alimentarei, au luat sticle de bautura si au aruncat cu ele in geamuri si in rafturi, dupa care au iesit afara si s-au dus in spatele alimentarei. Apoi au inceput si altii sa devasteze. Le-am spus vecinilor sa mergem acasa ca nu-mi miroase a bine. Mergeam pe trotuar pe Calea Lipovei cu spatele la unitatea militara cind s-a deschis focul, fara somatie. Cind am auzit ca se trage ne-am culcat jos. Am simtit umezeala si caldura singelui si mi-am dat seama ca am fost impuscat. I-am spus lui Doru Purice si lui Edi ca sint impuscat si m-au luat fiecare de un brat si m-au dus in spatele unui bloc, iar apoi, printr-o gradina a unui vecin am fost dus acasa. Dupa ce sotia mi-a dat primul ajutor am fost dus de fiu la o doctorita acasa, pe Calea Aradului. Doctorita a chemat salvarea si am fost dus la spitalul Victor Babes. In 18 decembrie am fost transferat la spitalul judetean.

25 februarie 1995

Nota: Cu acelasi prilej a fost impuscat si Miron Ioan, care apoi a decedat. Impuscat si arestat

Suharu Anton

nascut la 2 februarie 1949 in com. Bacani (jud. Vaslui), vatman (1989), acum manevrant de vagoane la Fabrica de Bere, impuscat in picior si arestat

Duminica 17 decembrie 1989 la ora 13,10 am preluat serviciul de vatman fiind la acea data angajat al IJTLT. Am fost repartizat pe linia 1 rosu cu traseul modificat dupa cum urmeaza: Piata Traian (unde am luat in primire serviciul), Banatul, FAEM, Dimbovita si retur.

Mentionez ca am fost surprins cind sefa de tura mi-a indicat acest traseu. La intrebarea mea care este motivul schimbarii traseului mi-a raspuns ca nu se poate circula din cauza demonstrantilor care au ocupat carosabilul si e posibil sa raminem blocati in centrul orasului.

La ora 13,10 am schimbat pe vatmana Rusu Tita care mi-a spus ca a facut o cursa in 3 ore in loc de 55 minute. Am plecat in cursa pe traseul mentionat mai sus circulind cu viteza foarte redusa din cauza ca tensiunea curentului in retea era mica.

In jurul orei 16,20 am reusit sa ajung iar in Piata Traian. Aici am vazut pentru prima oara in viata mea o mare de oameni, sute poate chiar mai mult de 1800 la un loc, in majoritatea lor tineri dar si batrini printre ei. S-au postat in fata tramvaiului si au cerut ca toti calatorii sa coboare. Unul din ei mi-a spus ca din acel moment nu mai circul. M-a mai intrebat daca sint membru PCR dar n-a mai stat sa-i dau raspunsul caci s-a urcat pe tamponul din fata al tramvaiului si s-a adresat demonstrantilor cu indemnul sa nu plece acasa, "Romani veniti cu noi!" si altele ... pe care eu nu le prea auzeam din cauza stresului. Credeam ca se vor lua de mine. Alti tineri s-au urcat pe tramvai. Unul, cred ca student pentru ca avea un dialect de om invatat, era mai inalt, cu o geanta legata la spate, si vorbea de Cehoslovacia, Bulgaria, Ungaria etc. Atunci eu m-am dat jos din cabina si am tras jos pantograful pentru ca cei de sus sa nu se curenteze. Odata coborit am ramas printre demonstranti, cu care am luat legatura cu o bucurie mare gindindu-ne ca s-ar putea sa fim arestati dar nu mai conta nimic pentru nimeni. Nu mai tin bine minte sirul orelor dar in scurt timp au sosit trei tancuri care ne-au imprastiat rotindu-se in intersectia din piata Traian, apoi s-au linistit la circa 150 metri de intersectie, mai precis in fata bisericii din Traian catre Neptun. Putin mai tirziu unul din tancuri ardea. Cineva dintre demonstranti striga sa facem rost de rangi pentru a desface senilele tancului care ardea. Celelalte doua tancuri au plecat spre Neptun. Demonstrantii nu se lasau, huiduiau si aruncau cu pietre in tancurile care fugeau. La scurt timp a sosit un pluton de militari combinat cu armata din cadrul militiei, care erau echipati pentru lupta cu automate, masti pentru gaze, bastoane de cauciuc si casti pe cap. Castile erau diferite: la militie erau albe iar la M.A.N., cachii. La aparitia acestui pluton din nou s-a facut panica in demonstranti, facindu-le loc sa treaca. Altii au inceput sa-i huiduie si sa strige: "Soldati, pe cine aparati?", "Noi sintem frati vostri!" etc. Am vazut soldati cu lacrimi in ochi dar ei isi continuau mersul pina aproape de tancul acela care scotea fum, unde s-au oprit si s-au dispersat ocupind carosabilul in latime. Nu mai dadeau voie sa se circule catre podul Decebal pentru ca demonstrantii sa nu poata merge in centru. Vazind ca marea de demonstranti inainteaza catre ei au deschis focul cu gloante oarbe asupra demonstrantilor dintre care unii de frica au cazut pe jos. Atunci demonstrantii s-au unit si mai mult. Am auzit strigindu-se "nu va fie frica ca trag cu cartuse oarbe!". Plutonul s-a incolonat si a plecat mai departe oprindu-se la podul Decebal pe care l-au ocupat, oprind circulatia demonstrantilor spre Centru, respectiv Consiliul Judetean, unde erau alti demonstranti.

M-am intors inapoi la tramvai si la insistentele mele catre dispecerul din Traian am reusit sa convingem pe cei in drept sa cupleze curentul electric (intre timp se intrerupsese curentul). Apoi am dezlegat pantograful si am reusit sa ma strecor printre demonstrantii care se mai rarisera spre depoul Leontin Salajan, unde la poarta am oprit pentru a da la o parte baricada pe care o pusesera cei de la depou crezind ca raufacatori pot intra in depou. I-am rugat pe cei din depou sa lase poarta deschisa ca dupa mine mai vin tramvaie. In Traian erau aproximativ 20 de tramvaie dar ceilalti vatmani nu au reusit sa treaca printre demonstranti.

Am luat legatura cu sefa de tura Baba Geta care m-a rugat sa merg din nou in Piata Traian si sa ajut si alti vatmani sa se retraga in depou, eventual sa mai iau un vatman cu mine si sa ma duc in depoul Dimbovita unde sint tramvaie de la depoul nostru si sa le aducem in Leontin Salajan. Am plecat in Traian.

Un grup de cetateni imbracati in salopete, circa 4-5 insi cu bucati de fier in mina, spargeau vitrinele alimentarei Neptun. Cei din strada au navalit in alimentara si au luat tot ce au putut. Aici am intervenit cu un domn inalt si robust. Impreuna am incercat sa lamurim demonstrantii ca s-ar putea ca aceasta sa fie un motiv ca sa ne aresteze tinerii. Ei ne-au impins la o parte spunind ca vor sa moara satui. Ce a fost mai grav e ca la urma au dat foc. Am plecat linga un tramvai care era cu bordul distrus si geamurile sparte. Vreo 50 de persoane se luptau sa-l rastoarne. Nu au reusit si atunci au pus foc, noroc ca nu s-a extins. Nu am intervenit de frica sa nu se ia de mine. Putin mai jos un alt tramvai avea aceiasi soarta.

Cei care spargeau cred ca se cunosteau pentru ca vorbeau intre ei. Unul dintre ei mai scund, gras, cu ochelari a spus: "Hai ca aici am facut treaba buna!". Intre timp s-au spart toate vitrinele, s-au scos marfurile afara si s-a dat foc. Era un vacarm de nedescris, fum si miros insuportabil de cauciuc si plastic. Am venit in intersectie in Piata Traian. Atunci se dadea foc la cabina IJTL. Se pare ca niste tineri aveau sticle cu benzina cu care stropeau si dadeau foc.

Era ora 19,10. Am plecat spre Badea Cirtan cu gindul sa spun la sefa mea ca nu se mai poate aduce nici un tramvai. In apropiere de podul de peste Bega a venit dinspre Piata Badea Cirtan un camion cu militari foarte galagiosi. Camionul se deplasa cu viteza redusa si a virat in directia mea. Cind a ajuns linga mine mi s-a ordonat de catre acei militari: stai!, si eu am stat. Ei au ris si au deschis focul asupra mea, in acelasi timp mi-au strigat: fugi! Am simtit arsuri in par pe cap si lovituri pe spate. Dupa aproximativ 3-4 metri am cazut jos. Am auzit strigind doua femei ca l-ati omorit ucigasilor, dar eu m-am ridicat si am incercat sa fug spre Badea Cirtan. Am cazut si iar m-am ridicat. Nu stiam ce se intimpla cu mine. Cind am ajuns pe pod am vazut la lumina becului de pe stilp ca sint impuscat in piciorul drept. A inceput sa ma doara groaznic. M-am indreptat mai mult in fuga cu piciorul drept tiris cu gindul sa ajung la depoul de tramvaie, dar cind am traversat b-dul Leontin Salajan am fost interpelat de o maina ARO in care erau doi indivizi. Unul mi-a spus sa urc in maina, in spate. Am intrebat pentru ce si mi-a dat de inteles ca ma impusca daca nu fac ceea ce-mi cere. Acel individ era imbracat cu un costum inchis (gri) si pe cap palarie neagra. Sub haina mi-a dat de inteles ca are o arma, deoarece a dus mina dreapta spre haina. Mi-a deschis usa spunindu-mi ca nu se intimpla nimic, voi da o declaratie si imi da drumul. Dupa ce am urcat am vazut ca in ARO erau trei persoane intinse cu fata in jos. Mi-a ordonat sa ma culc peste ei. Eu m-am facut ca ma supun ordinului dar dupa ce a inchis usa m-am asezat pe bancheta din dreapta unde am inceput sa ma gindesc ca s-a apropiat sfirsitul zilelor mele. ARO-ul a intrat in curtea militiei judetene. Aici au deschis usa din spate si au spus jos. Eu am coborit primul, iar dupa mine ceilalti trei. Am fost predati la un militian solid si inalt care era impreuna cu doi militari de militie insotiti de bite proaspat facute. Militianul i-a intrebat pe cei ce ne-au adus "acestia ce au facut?", la care cel ce ne-a deschis usa ARO-ului i-a spus rizind ca au vrut sa ia scaunul lui Ceausescu. Ne-a impins de spate catre intrare unde ne asteptau bitele care in mai multe reprize s-au ridicat si s-au coborit pe capul meu. Nu stiu de ceilalti pentru ca eu nu mai vedeam si nu mai auzeam nimic din cauza durerii de la lovituri si de la piciorul impuscat. Glontul imi strapunsese incaltamintea, talpa piciorului iesind prin talpa incaltamintei. Se pare ca am cazut jos. Pentru citeva secunde mi-am pierdut constinta. Ma aflam intr-un hol la un demisol unde erau unde erau alti militari de militie cu aceleasi bite in mina care mi-au ordonat sa intru intr-o incapere. Si de aceasta data am fost lovit cu bitele. Odata intrat in aceasta camera de la subsol mi s-a ordonat culcat cu burta in jos. Pe jos era un praf alb (var sau creta) si stropit cu apa. M-am culcat pe jos. Nimerind linga un calorifer, am bagat capul sub calorifer. Mentionez ca la circa 20-30 minute aveam noi veniti, astfel camera era arhiplina cu demonstranti batuti groaznic. Toti aratau foarte rau. Am fost batuti cam din 40-45 minute la rind fara sa fim intrebati macar un cuvint. Eram batuti in cap si in stomac de catre militarii care apartineau militiei.

In 18 decembrie, la ora 5,20 am fost urcati in autodube si dusi in puscaria de la Popa Sapca. Ni s-au luat curelele, sireturile, ceasurile, actele, banii si bijuteriile si am fost intrebati unde lucram, unde locuim si daca sintem membri PCR. Dupa astea am fost repartizati pe camere. Eu am fost repartizat la pavionul 5, camera 58 sau 68 (nu mai tin minte exact). Aici erau 67 de arestati in 38 de paturi, cite doi in pat. Ne asteptam sa fim judecati si impuscati, asa erau zvonuri printre noi. Totusi mie nu-mi parea rau daca muream. Imi disparuse frica si aveam curajul cel mai mare dintre toti care eram acolo si ii imbarbatam pe altii. Noaptea cu studentii care erau cu noi acolo vorbeam ce vor face cu noi. Singura solutie era sa nu ne pierdem cu firea.

In 19 decembrie am fost chemat la interogatoriu sa dau o declaratie unui cetatean voinic, procuror venit de la Bucuresti, care mi-a vorbit in cuvinte linistitoare sa scriu tot ce stiu, ce am vazut si daca ii cunosc pe cei care au spart si au furat. Eu i-am spus adevarul ca nu-i cunosc. Mi-a promis ca o sa tina cont de mine si o sa verifice daca sint sincer si imi va da drumul acasa. L-am intrebat de ce sintem invinuiti. El mi-a spus ca trebe sa-mi dau seama singur. Atunci ce o sa faca cu noi?, l-am intrebat. Raspunsul a fost prompt: puscarie sau liber acasa. L-am intrebat cam citi sint in situatia asta, si mi-a zis ca in jur de 1200 inregistrati. I-am spus ca am patru copii minori. Am primit incredintarea ca se va tine cont. Aceasta discutie a observat-o un cetatean civil gras de la o masa din mijlocul salii unde eram anchetat, care m-a chemat la el imediat impreuna cu acel procuror. M-a intrebat de ce sint plin de singe. I-am spus ca m-am lovit. Mi-a spus: brava Misule, bine ca nu te-ai lovit mai rau ca altii ca tine sint la morga, esti liber sa pleci la camera ta. M-am intors convins ca vom fi intemnitati pe ani grei dar in 20 decembrie la orele 22,30 am fost cu totii eliberati si sfatuiti sa mergem fiecare pe la casa lui. Eu m-am dus acasa cu rana de la picior singerinda, pentru ca in puscarie nu mi-au dat nici un medicament, spunindu-mi ca nu au ce sa-mi dea.

In 21 decembrie m-am dus la Opera si am ramas zi si noapte acolo pina cind au inceput iar sa traga. In 22 decembrie ora 22,30 am venit acasa, eram un om liber. Traiasca libertatea.

10 aprilie 1991 (declaratie consemnata de Cherlea Simion)